An Nou

Întâmpinăm un An Nou cu bucurie,
Cu speranţe, noi hotărâri şi noi planuri.
Privim anul ce s-a dus cu melancolie,
Lăsând în urmă al timpurilor valuri.

S-a mai dus un an din viaţa noastră,
Iar cel ce-ncepe poate fi chiar ultimul.
Sau prima zi, sau doar pe la fereastră,
Să treacă iute în ceasul morţii tiptil.

Ce va fi în anul… ce spre noi vine,
Nu ştim şi nici nu putem s-anticipăm.
Dar poate e anul, când Isus revine,
Clipa ce o dorim şi mult aşteptăm.

Privind azurul, să ne-aducem aminte,
De semnele ce revenirea Lui vestesc.
În ceas de taină-n fierbinte rugăminte,
Să înălțam rugăciuni spre Tatăl ceresc.

Să ne sfințim fiinţa şi mintea şi cugetul,
Neprihănirea să fie al nostru veşmânt.
În adevăr şi lumină să ne fie umbletul,
Cât mai avem de trăit pe-acest pământ.

Să ne fie plină de dragoste, inima toată,
Să săturăm flămândul cu a noastre bucate.
Să-ntindem paharul cu apă la gura-însetată,
Să umblăm smeriți în adevăr şi dreptate.

Celui sărac, cu hainele zdrențuite,
Haina de pe noi să i-o dăm smeriți.
Să strângem daruri neprețuite…
Pentru veşnicie podoabe de sfinţi.

La Cuvântul Domnului luând aminte,
Să preţuim orice clipă din Noul An.
În ascultare… de Cerescul Părinte,
Nu vom rătăci, vom ajunge la liman.

Cu iubire să ridicăm… pe cel ce-i căzut,
Cu blândeţe să-i amintim Cuvântul Sfânt.
În purtarea noastră Isus să fie văzut,
Fiecare pas spre eternitate urmând.

Lăsându-ne călăuziți de Duhul Sfânt,
Iubirea în noi, din flori nemuritoare…
Va răspândi pe-ntinderi de pământ,
Un bun miros spre a cerului hotare.

Să-ntâmpinăm Noul An cu bucurie,
Cu noi hotărâri de sfinţire, noi planuri.
Renunțarea la eu să stea mărturie,
Că Isus ne-a trecut peste valuri.

Lângă Isus mereu, la bine sau greu,
Să-i dăm, în toate cele, ascultare.
Să-L Slăvim totdeauna pe Dumnezeu,
Cu urechile ciulite la a Lui Isus strigare.

Amin!

Autor: Dan Viorica

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *