Balonaşe de săpun

Era o zi minunată,
Vântul abia adia.
Nepoţica, încântată
Că afară vom pleca,

Ţopăia pe lângă mine
Şi întruna repeta
Bucurându-se: “Ce bine
Îmi pare că vom putea

Acum, fiindcă-i sărbătoare
Iar afară e timp bun,
Să facem în parc, la soare
Balonaşe de săpun!”

Şi-a luat cu ea sticluţa
Cu lichidul preparat
Şi grăbindu-şi bunicuţa
Iute-afară au plecat

Într-un părculeţ de joacă,
La umbra castanilor.
Ea deja-ncepu să facă
Balonaşele, ce-n zbor

Pluteau tot mai sus, împinse
De adierea de vânt
Apoi se spărgeau, învinse
Şi cădeau jos pe pământ.

Se-adunară copilaşii
Şi se amuzau ţipând.
Îşi încetiniră paşii
Trecători grăbiţi, privind

Şi bucurându-se-o clipă
De jocul copiilor,
Făcând de zâmbet risipă
Şi uitându-şi stresul lor.

Un bătrân trecu agale
Plictisit şi-ngândurat
Dar când îi zbură în cale
Balonaşul cel umflat,

Îşi uită de supărare
Şi-un zâmbet larg slobozi
Nu de balonaşul mare,
Ci de zvonul de copii.

…Stând pe bancă-ngândurată,
Priveam şi eu la copii
Şi mă luminai de-odată:
“Doamne, cât de bine-ar fi

Răul din noi să se spargă
Ca balonul de săpun
Şi-n suflet să ni se-aştearnă
Doar ceea ce-i drept şi bun!

Să ne bucurăm de viaţă,
De ce-i valoros în ea
În oricare dimineaţă
Îmbrăcaţi cu dragostea!

Autor: Pavel Mariana Florica

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *