Bibliotecă

Prin vasta mea  bibliotecă
Citită-n trai și amintire
Mai răsfoiesc câte-o potecă
Pășită-n dor și retrăire.

Pe polițe nu sunt cuvinte
Întemnițate în coperte –
Imagini ce-mi aduc aminte
Istoriile-mi precedente.

Unele-n praf, demult uitate
Se tăvălesc în hibernare
Altele-așa-s de  căutate
Că-s destrămate la cotoare.

Privirea mea îmi e tentată
Înspre vre-o carte ce  m-atrage
Că e citită nu odată
Și mozolită-n jos  de pagini.

De o parcurg ca pe-o lumină
Cu-un zâmbet visător și pașnic
Și cu-o mișcare de rutină
O-ntorc la locul ce-l cunoaște.

Dar câte-odată-mi cade-n palmă
Întâmplător poate-agățată
O carte-ntunecată-n dramă
Pe care nu am căutat-o.

Vreau ca să scap de ea în grabă,
Imediat  pe raft  e-ntoarsă,
Ci ea tot bolmogește-n barbă
Voroava ei supărăcioasă.

Ajung la polițele goale
Cărți noi pe care-or să apară
Unde doar vise fără țoale
Îmbie-n zborul de cucoară.

Mă-nalț în ziua răsărită
S-o trec cu inima citindă
Nearuncând-o-apoi urâtă
După vre-o umbră surâzândă.

Aud librarul mă salută
Cu vocea-i moale și blajină
Și știu că nici o carte slută
Nu va putea în piept să-mi vină.

Cândva eu singur scoteam banul
Cătând vre-o carte mai pestriță
C-apoi să urlu ca golanul
De vre-o poveste-n suferință.

Învățătorul meu mi-alege
Oricare carte și-o plătește,
Librarul azi mă înțelege
Și mă îndeamnă creștinește.

I-au cartea cu avânt și sete
Cuvinte-i intuind  de rouă
Știind că  n-o să se repete
Cu prospețimea-i veșnic nouă.

Nu voi mai prinde bezne proaste
Ori otrăvirile haine,
Ci doar poemele albastre
Mă vor înaripa senine.

Atâta dragoste-mi rămâne
În frumusețile din ele
Cu legănările de grâne,
Cu fremătările de stele.

Pentru minunea ce mi-o  puse
Libraru-n fața mea cu grijă
Îți mulțumesc, Doamne Isuse,
Că-mi ești Învățător și Sprijin.

Că letopisețul de viață
Mi-i  prefăcut  în Poezie
Și în Credință și Speranță
Eu o recit, Isuse, Ție.

Țesându-mi clipele cu clipa
În  Dragoste și cu migală
Oricărui vers îi crești aripa,
Iar Poezia-i genială.

Ea îmi devine tot mai sfântă,
Mi se deschide tot mai dragă,
Așa mă cheamă și mă-ncântă
Să  o citesc o viață-ntreagă.

Cu orice scriere frumoasă
Ce nu aș vrea s-o las din mână
Biblioteca-mi luminoasă
Tinde mai mult ca să devină.

Cu sufletul să vin, să pipăi
Întreaga poliță-nțeleaptă…
Nu îndrăznesc nici să-mi închipui
Înspre splendoarea ce m-așteaptă!

Autor: Victor Bragagiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *