Când Te căutam…

A fost aşa de bine, la început de an
Când ai făcut trezire-n Biserică şi-n mine
Când în seara aceea-n genunchi eu Te chemam
Când Ţi-am cerut putere şi-n limbi Te veneram
Când numai Tu, o, Tată, ştiai ce eu simţeam
Când tot ce îmi doream era să fiu cu Tine…

Când Te-am simţit aproape, a fost aşa de bine
Când mă umpleai cu Tine, turnai putere, har
Eram doar Tu şi eu; eu purtam albe haine
Era şi Duhul Sfânt, vorbeam în limbi cu Tine
Îmi amintesc cu dor şi-un plâns amarnic vine
Căci am băut osânda din al morţii pahar…

A fost aşa de bine când Te căutam cu dor
Când Ţi-am cerut de duhuri, patimi, eliberare
Eram aşa de liber, cercetat de-un fior
Şi Te căutam zilnic din seară până-n zori
În tot ce eu făceam, aveam râvnă şi spor
Mă-apropiam de Tine, mă-implicam în lucrare.

A fost aşa de bine, zilnic la rugăciune
În seri de stăruinţi, când mulţi s-au botezat;
Lucrurile din lume-mi erau deşertăciune
Eram voios cu Tatăl, far’ pic de-amărăciune.
Atunci când mă vedeai, eram creştin pot spune
O, cât regret ce-azi sunt… cât de mult m-am schimbat!

A fost aşa de bine când, plin de râvnă eram
Când nu exista obstacol, (nici un impediment)
În relaţia noastră, în tot ce noi clădeam
Felul cum mă priveai, felul cum Te priveam
Ce dragoste profundă, ce foc, ce dor aveam…
La orice boală-aveam, mi-erai medicament.

Era aşa de bine când mă ţineai la piept
Şi Te iubeam cum nimeni n-am crezut c-o să poată.
Tu mă iubeai mai mult; dar n-am vrut să Te-aştept
Ci-am mers de unul singur, crezându-mă-nţelept
Şi m-am lovit de ziduri, n-am mers pe drumul drept
Tu m-aşteptai ca Tatăl ce-aşteaptă fiu-n poartă.

Mă aşteptai cu dor şi atâta pasiune
S-apar odată-n zare, să mă întorc acasă.
La urmă-mi era scârbă de-atâta stricăciune…
De-atâta rătăcire şi-atâta-amărăciune
Mi-am luat inima-n dinţi şi-am zis: “Azi, vin la Tine,
De pofte şi ispite, şiBANI, nu îmi mai pasă!”

Au fost zile de glorii şi cred că vor mai fi
Momente-aşa profunde de-extaz şi bucurie
În care eram doar noi, dornic a Te slăvi
Puteam atât de mult, sincer a Te iubi…
Vreau iar acel avânt Tată, azi, a-l primi,
Vreau iar acea putere, -acea sfântă părtăşie!

AMIN.

Autor: Megyesi Calin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *