Cireşul copilăriei

Fiind copil, mult îmi plăcea livada, În luna mai, cu toţi pomii înfloriţi… Mă fascinau cireşii cu flori ca zăpada, De care credeam că poeţii-s îndrăgostiţi… Am urmărit cât de frumos a crescut Cireşul meu, acolo-n livadă, demult! Era tot mai puternic şi mai frumos, Cu flori dalbe-n mai şi fruct gustos. Am înţeles că l-ai crescut, Doamne, Tu Însuţi în decursul multor toamne, Că i-ai pus rădăcinile-n umedul pământ, Dar coroana i-ai lăsat-o-n bătaia de vânt. Un cireş frumos crescut de Tine, O, Doamne-i tot ce ni se cuvine Să ne arate cât de bine şi frumos, Ai creat lumea cu glasul Tău duios! Cireşul meu ţi-a fost recunoscător, Căci a privit mereu spre Cer cu dor, Zâmbind spre soarele-aninat în cer sus, Coroana verde, cu flori, în rugă şi-a depus. Cireşul frumos avea-n pământ rădăcină, Dar toată faţa-n corolă era-nspre lumină Şi-n ramurile cu frunzele verzi şi stufoase, Se-auzea ciripitul cu sunete melodioase… Eu nu ştiu, dacă vreodată, voi vedea Aşa de frumoasă şi delicată poezia mea, Ca florile dalbe de cireş zâmbind pe ram, Acolo, în grădina mea dragă de ardelean! O, floare dalbă, de cireşi, De unde vii? De unde ieşi? M-ai fascinat şi m-ai vrăjit; Şi-ncerc mereu să te imit!…   Autor: Dumitru Buhai

Citeste mai mult

Eu sint un copil

Eu sint un copil micuţ Dar m-am pus lîngă pătuţ, Să mă rog lui Dumnezeu Doar atît.. cit ştiu eu. Şi mă rog doar atîtica, Cît m-a învăţat mamica! Dar cînd cresc mai mare-aş vrea, Să mă rog mai mult.. ca ea! Autor: Mircea Patruica

Citeste mai mult

Copiii

Se-mbrăcase viaţa cu velinţe multe, multe… Care să dezbrac ? Şi-au căzut în jurul meu seminţe, Şi-a căzut şi scoarţă de copac. Vremea-şi ţine visele-n potire, Parcă toate…toate ni se sparg, Cioburile cad în cimitire, Mirul zboară cu parfum în larg. Tot ce stă în preajmă-ne-i prefaţa, Cioburi, scoarţă, dezbrăcări, velinţe. Se înveşmântase mult prea bine viaţa, Dar nu are preţ de nu sunt şi seminţe. Autor: Cornel Stelian Popa

Citeste mai mult

Mama

Nu ştiu când, cum s-a-nceput, Nici nu pot să îmi dau seama, Când gângurind făr-să fi vrut, Am exclamat serafic: ,,Mama!” Eram prea mic, să pot să ştiu Ce va însemna, acest cuvânt, Dar peste ani pot ca să scriu: E cel mai sfânt de pe pământ! Nici-unul nu mi-e aşa de drag Ca mama, când eu strig la ea… Când m-aşteaptă seara-n prag, S-o îmbrăţişez, cu dor aş vrea. S-o strâng la piept şi să-i sărut Mâinele-i dragi, ce-au legănat, Prin dragostea-i de neîntrecut Când ,,nani! nani!’’mi-a cântat. Nu ţin să ştiu, dar mult’nainte Făr-a gândi, şi a-mi da seama, Mi-a încolţit în mica-mi minte, Şi-a răsărit cuvântul: ,,Mama!” De-ar fi necazu-oricât de mare Prin încercări, de multe de ori, Cuvantul ,,Mama,’’ mi-e-alinare Ca un balsam, din mii de flori. Autor: Flavius Laurian Duverna

Citeste mai mult

Chipul Mamei

Aievea, de privesc tăcând Prin ai copilăriei fragili ani, Îmi sare-n minte şi-n gând Chipul Mamei, ce plângând, Stătea între cei doi castani. Acolo, în curte lâng-un pat Mă văd un prunculeţ firav, Şi-o mamă care s-a plecat Cu suflet bun şi-ndurerat Asupra mea, în ceasul grav. Ea Domnului de multe ori Prin rugă gândul şi-a rostit, Ca îngeri buni şi veghetori Să-mi fie-n somn ocrotitori Să mă-ocrotescă, adormit. Să-mi fie somnul lin, curat, Şi când din el mă voi trezi, La chipul ei cu drag să cat Şi-n stare bună, îmbujorat, Spre faţa-n grijă a-i zâmbi. Să cresc şi să mă fac mare, Era dorinţa-i cea supremă, Purtată-n suflet cu ardoare, În zilele cu mândru soare Ca pe o scumpă diademă. De-a lungul vremii n-a uitat Idealul scump ce l-a nutrit, Şi-n dragoste, ea s-a rugat Spre-a fi-ntre timp, realizat Să-l poată vede, îndeplinit. Cuvântul ei ce-mi este drag, Mi-a fost un far luminător Pe calea vieţii, de pribeag, Lovindu-mă de-al vieţii prag M-a însoţit, ca îndrumător. În suflet mi-a pus speranţă Prin anii vieţii, ce se scurg, De picioroange mă descalţă Şi din necazuri el mă-nalţă Spre noi idealuri din amurg….

Citeste mai mult

Ce bine e să fii copil

Ce bine e să fii copil, Să ai priviri nevinovate. În tot ce faci să fii umil, Cu prietenii drăguţ, gentil, Lipsit de orice răutate. Ce bine e să fii copil, Să porţi în suflet bucuria, Să-ţi fie cugetul fragil, Neîntinat de-al lumii stil Ce-l poartă-n sânul ei mândria. Să fii ca el de fericit Creştine, cum e copilaşul, Când ştii că şi tu eşti iubit, De-un braţ de tată ocrotit, Oricând te-ar ataca vrăjmaşul. La răutate fii ca el, Cum el e gata de iertare, Iar dacă nu trăieşti la fel, În noul, strălucit castel, În cer, nu vei primi intrare. El nu-i viclean, nici prefăcut. Cum deseori maturizarea Ascunde sub priviri de lut, Făţărnicii de necrezut, Fără să ştie adunarea. Ce bine-i să fii copilaş, Cu sentimente naturale, Să-i poţi iubi şi pe vrăjmaşi Să fii cu-adevărat urmaş, Pe-a mântuirii dreaptă cale. Să fii ca cel din nou născut, Din Duh, din apă, din iubire, Căci dacă nu, eşti fiu pierdut, Că n-ai voit şi n-ai crezut, În Domnul, marea mântuire. Căci Dumnezeu e drept şi sfânt Iar răsplătirea Lui e mare; La toţi acei de pe pământ Ce-au ascultat de-al Lui Cuvânt, În orişice împrejurare….

Citeste mai mult

Mi-aduc aminte, Mamă!…

Din anii, cei fragezi, de copil, Mi-aduc acum aminte mamă! Cum paşii-mi urmareai, tiptil, Ca să nu cad, fiindu-ţi teamă. Şi cum de mâini tu m-apucai Privindu-mă cu ochi fierbinţi, Atunci când mersu-mi dirijai Prin sforţări grele-n neputinţi. Astfel, erai în culmea fericirii C-al tău odor, ce-n picioruşe, Îţi simte-n glas,…grija iubirii În vorbele cu drag ce-i spuse. Şi mă prindeai la sânul dulce Şi m-alintai-n vorbe duioase, Când bolile-ncercau s-apuce Din trupu-mi clipe dureroase. O! Şi-atunci în rugă te plecai Cu sufletu-ţi, cuprins de dor, La Domnul, de-unde aşteptai Răspuns, l-a strigăt de-ajutor. Şi câtă linişte, câtă împăcare Pe chipu-ţi placid, străluceau, Când raze scumpe de-alinare În unde dulci mă cuprindeau! Mi-aduc acum aminte, mamă, De toate acestea cu mult dor, Şi vreau în minte să ţin seamă De-al dragostei, sublim izvor! Autor: Flavius Laurian Duverna

Citeste mai mult

Mama mea

Când şed adesea şi gândesc La mama mea cea iubitoare Cu-a ei dragoste-arzătoare, Nu am cuvânt s-o preţuiesc Prin grija ei nespus de mare. În giulgiul dragostei cuprins Prin anii fragili, m-a vegheat Bolnv fiind, lângă-al meu pat, Ea în necaz, mâna şi-a-ntins Şi pe-obrăjori m-a mângâiat. O! câte speranţe nu şi-a pus În dragostea cea cu ardoare Când îi voi fi,-ntr-ajutorare – Prin mica odraslă, ce-a adus În lumea aceasta trecătoare! Cât de cu drag, m-a îngrijit Ţinându-mă în braţu-i dulce Chiar de-avut de dus o cruce, În dragostea de-a fi-mplinit Ce-n dorul ei, a putut duce! Cu cât-atenţie m-a crescut Prin anii scumpi, – copilăriei, De-a şti ce-i rostul veseliei, Şi cât de mult, ea ar fi vrut Să-i simt nădejdea bucuriei. Şi eu simţeam, dar de-nţeles Ca să  pricep, nu-nţelegeam Eram prea mic şi-ades uitam, Dar azi în minte cât mai des Icoana-i clară vreau s-o am! Autor: Flavius Laurian Duverna

Citeste mai mult

Luminițe

Voi sunteți lumina lumii, A zis Domnul către-ai Săi Chiar pe stâncile genunii Eu promit să fiu cu voi! Să nu fiti doar o scânteie Sau un muc doar fumegând Care nu poate să deie Ce vreau Eu să dați arzând! Eu scânteia n-o voi stinge Și nici mucul care arde Dar scânteia nu ajunge Ca să lumineze-n noapte! O scânteie e-o lumină, Mucul arde fumegând Însă dragostea divină Le păstrează tot arzând! Daca ești lumină sfântă Nu te-ascunde sub obroc, Așa Domnul ne cuvântă Fii lumină, dar fii foc. Daca ești o luminiță Strânge-te cu frații tăi Căci mai multe luminițe Vor da flăcări și văpăi! Autor: George Petre

Citeste mai mult

Mielul

Aș vrea să fiu un miel La ieslea cu sulfine Să-l laud totmereu Pe Mesia ce vine Aș vrea să-l încălzesc Si să-i cînt o cintere Să-i spun cît îl iubesc Și să-i dau ascultare Și El cu mîna Lui Să-mi mîngîie ființa S-aud eu glasul lui Aceasta mi-e dorința            AMIN   Autor: Sav Simona

Citeste mai mult