Omul

Într-o eternă frământare cu ochiul stând în întuneric Omul îşi face înţelepciunea prieten bun şi mare sfetnic, Îşi pune-n gând vise măreţe,le tot alege şi le creşte De ochiul şi urechea lumii cu mare grijă le fereşte, Iar când sunt coapte şi rotunde ca fructele în pomul verii Le-adună tainic şi le gustă pe valuri mari ale plăcerii. Şi fructele din pomul lumii sunt aşa multe şi gustoase, Ochii sunt prizonieri vrăjiţi imaginii mereu frumoase, Urechea-n şoapte şi în susur într-un alint este chemată Dorind sub mângîierea lor să stea în pace fermecată, Iar inima e o grădină cu-ale mândriilor seminţe Sădite şi mereu udate cu ale ochilor dorinţe. Şi omul tot culege fructe cu-nţelepciunea lui firească Se caţără pe pomul lumii coroana vrând să-i cucerească, Ridică scară şi îşi pune un gând pe fiecare treaptă Făcând din viclenii virtuţi şi din minciună mare artă, Din zâmbet mască pentru ură,din dragoste o poleială, Binele un fapt ciudat,o slăbiciune sau greşeală, Sinceritatea o scânteie înăbuşită-n bezna nopţii Acolo unde este stinsă de mult şi flacăra dreptăţii. În lăcomie tot urcând,calcă pe trepte mîini şi frunţi Privind la cei ce cad sub el prea obosiţi,prea slabi şi-nfrânţi. Trebuie-ajuns până în vârf,prin orice mijloc,orice preţ Făcând înţelepciunea scară ce urcă spre un vis măreţ. Cu mâna aproape de coroană,de fructele cele mai coapte Şi c-un picior care nesigur pe ultima treaptă se zbate, Omul se clatină sub vânt scăpându-i scara-nţelepciunii Văzând cum pierde în cădere roadele puse-n pomul lumii, De-abia atunci vede sub el treptele vechi şi putrezite Înţelegând că-nţelepciunea a avut gânduri răzvrătite. —————————————————————— În frământarea lui eternă cu ochiul stând doar în lumină Omul îşi ia înţelepciunea din pace şi a ei odihnă, Îşi pune-n gând un plan măreţ şi alegându-l îl prezintă În ochiul şi urechea lumii sub o lumină în risipă. Scoate apoi scara cea veche pe care urcă gândul lumii Lăsând pe ea ca să coboare doare răzvrătiţii şi nebunii. Şi din înţelepciunea Lui ce naşte pace şi odihnă Ridică trepte la o scară din străluciri şi din lumină, O pune peste pomul lumii ce stă mereu sub norul ceţii…

Citeste mai mult

Schimbarea la faţă

Se’nvârt ameţitoare, nestăvilite clipe Cu îngerii din ceruri’ ntrecându-se în zbor Să aduca slava sfântă şi harul pe aripe Să se preschimbe Domnul pe muntele Tabor. Se-aude mai aproape profundă rezonanţa Ṣi vocea lui Lui cea sfântă vestind peste vecii Ṣi aducând pe lume la vii şi morţi speranţa Că nu se vor mai pierde de-acum prin inerţii. Ṣi slavă luminării, schimbării Lui la faţă De-acum prin beznă iată încep să mă preschimb El a deschis o Cale ce duce către Viaţă El m-a scăpat de moarte, m-a izbăvit de timp. La ceasul rugăciunii la El mă reîntorc Iertat de prihănire, ca îngerul curat Luminile din ceruri cămaşă nouă-mi torc Ṣi sânt ca niciodată un om transfigurat. Păcatul nu m-atinge şi vina mi-e uşoară Ṣi zburd de bucurie prin raiul plin de sfinţi Lumina Lui divină cu pace mă-nconjoară Ṣi sângele mi-e altul, nu-i parcă din părinţi. Ṣi vorba parcă-i alta, prietenii se miră Cuvântul de pe buze se trage din Cuvânt În trupul meu de-acuma e Duhul ce respiră Ṣi cugetul iubirii îmi ţine loc de gând. În toate este Mielul acel ce mă lumină Eu neschimbat la faţa sânt umbră pe pământ Dar El îşi toarnă harul în trupul meu de tină De pe Tabor spre mine lumină pogorând. Durerea se retrage ca neaua pe câmpie Când soarele aruncă deasupra-i lănci de foc Ṣi curge sub troiene izvor de apă vie Ṣi celor ce li-e sete se-opresc o clipă-n loc. Se’nvârt ametitoare şi neoprite hore E parcă-o veşnicie de când nu sânt în timp Plutesc înspre lumină străfulgerând în ore Ṣi eu ca niciodată de-acuma mă preschimb. Marin Mihalache  

Citeste mai mult

Cartea mea de căpătâi

Sunt creştin conservator Şi le spun azi tuturor Că nu-i vreme de schimbare Şi nici umbră de mutare . Cartea mea de căpătâi Şi Hrisovul cel dintâi E Cuvântul lui Isus Dumnezeul Cel de sus . E Cuvântul Său cel tare E cărare sub picioare Este scut şi temelie Şi pe drum mi-este făclie . Tuturor le  spun acum Nu e timp de-ntors din drum Să rămânem la Cuvânt Ce e sfânt ca Domnul sfânt . Dumnezeu nu-I schimbător Precum omul muritor Tuturor le spun azi deci Ce-a fost ieri, e azi şi-n veci ! Biblia, Sola Scriptura Asta mi-e învăţătura Aici stau şi-aici rămân Dumnezeu mi-este Stăpân . Autor: Cornel Jigau

Citeste mai mult

Urmaşii Domnului Isus!

Oh! Ce viaţă şi ce chinuri! Cât dispreţ şi suferinţă, Ce tristeţe şi suspinuri, Oţet în loc de-alese vinuri Primesc toate-acele- ,,oiţe” Care de toţi sunt numite Urmaşii Domnului Isus! În ce mod ele-s privite Şi-n ce mod sunt ponegrite Privite cu dezgust, de sus! Toate-acele dragi fiinţe Ce-au înălţat privirea Sus, Cât sunt de batjocorite Şi cum sunt de osândite; Urmaşii Domnului Isus! Dar Cuvântul Sfânt ne spune: Ferice de-acei ce-s gata Să se lepede de sine, Să sufere pentr-un Nume ‘N mâna căruia-I răsplata! Urmaşii Domnului Isus Sunt pe pământ dispreţuiţi; Dar, cu cât eşti mai jos pus Cu-atâta vei fi mai suspus; Cu cât aici voi suferiţi Nebuni, pentru Cristos numiţi, Orice-au făcut şi ce v-au spus Voi, să fiţi buni şi să-i iubiţi, Chiar de în râs sunteţi numiţi, Urmaşii Domnului Isus! Oh, voi-toţi-cei discreditaţi Dispreţuiţi şi-nfometaţi Voi cei ce-aţi fost martirizaţi Pentru credinţă torturaţi Timp îndelung întemniţaţi Legaţi, bătuţi şi-ncătuşaţi În credinţă tari să staţi. Pân’ la moarte credincioşi fiţi. Acum sunteţi glorificaţi De Domnul binecuvântaţi…

Citeste mai mult

Ieremia- Cei saptezeci de ani de robie

La toti proorocul acum le spune De glasul Domnului s-asculte Si-n a lor tara vor ramane Sa asculte a Domnului, cuvinte Pe Domnul sa nu il tradeze Alti dumnezei, sa nu isi faca Ci viata lor sa si-o salveze Cu Domnul cel viu, ca sa mearga Iar daca nu vor asculta El, tara le-o va nimici Domnu-n robie o va lasa Mila de iei, nu-i va mai fi Tara-n paragina  va fii De Babailon va fii condusa Si toate se vor pustii Din temelii, va fi distrusa Si saptezeci de ani vor sta Cu toti robiti ,in Babilon Viata in rau isi vor schimba N-au ascultat, de a lor Domn Cand anii se vor implini Ei, din robie vor scapa Pe Babilon va pedepsi Pe haldei, ii va darama Apoi puternici imparati Aceste tari, le va supune Si la pedeapsa vor fii dati La chin si moarte Domnu-i pune Vinul maniei Domnului Neamuri, cu toate il vor bea Cei ce n-au facut voia Lui Batjocura, vor indura A lor cetati vor fii distruse Si totul, se va darama Pedepse peste tot sunt puse Ele, amarul vor gusta Si imparatii se vor bate Vinul maniei il vor bea Si de necaz vor da in toate Nenorocirea, o vor vedea…

Citeste mai mult

Oprește-te din drumul tău o clipă!

Oprește-te din drumul tău o clipă! Nu-ți transforma tot timpul în risipă! Ca mai târziu să nu îți pară rău De timpul petrecut fără de Dumnezeu. Oprește-te și-ascultă! Te stigă prin cuvânt. Nu sta nepăsător! Si pentru tin` s-a frânt Pe cruce la Golgota viața El și-a dat Ca sufletul să-ți fie spălat de-orice păcat. Oprește-te din drumul tău o clipă! Privește înainte la tot ce te așteaptă: Cununi de slavă-mpărățești, cununi de biruința Numai cu El vei izbuti-n această suferință. Salvare din neagra mocirlă -Ți-acordă Iubirea Divină. Rupe-te de lupi și de târlă! Acceptă-L pe Isus ce-alină! Există! E viu! Și lucrează. Și inima mea a schimbat. Prin dragoste mă luminează, Iubire de semeni mi-a dat. De-aceea te chem și pe tine Să sorbi din izvorul curat. Să vezi cât este de bine Cu-Acel ce pe toți ne-a creat. Autor: Lidia Gheorghe

Citeste mai mult

Ieremia- Alte proorocii despre Templu

Cand Ioiachim era-mparat Prin Ieremia,s-a vestit Domnul pe oameni i-anstiintat Sa tina Legea, negresit Prin prooroci lor li s-a vestit Si Domnul,i-a amenintat Pe cei ce l-au nesocotit Pe toti, Domnul s-a suparat Prin Ieremia a mustrat Poporul, neascultator Toti pe prooroc s-au suparat C-a spus, de necredinta lor Chiar despre Templu a proorocit Asa ca Silo, va ajunge Vorbe de-ocara au rostit Si acest popor, curand va plange Iar Templul se va darama Golit va fii si pustiit Si toate se vor intampla Domnul Ostirii, a vorbit Si lor le cere sa se-ndrepte Si de la rele, sa se abata Pe el de nu vor sa il ierte Pedeapsa, Domnul isi arata Poporun-ntreg l-a aparat A lui moarte, nu a voit A spus  ca e nevinovat Eliberarea, i-a dorit. Lui Ioiachim profetu-i spune Un jug la gat ca sa isi faca Si altor imparati le spune In fata Domnului, sa taca Caci Domnul toate le-a facut Si a lor tari le da-n robie N-au ascultat si n-au crezut Dar asta, acum are sa fie De acuma Nebucadnetar Aceste tari le va conduce Si al robiei  gust amar Numai necazuri le aduce…

Citeste mai mult

Chemare

Ne-ai chemat, sa Te slujim De ce-i rau ca sa fugim Ne-ai chemat la mantuire Sa fim gata, de Rapire Ne-ai chemat la o noua viata La Isus, ce da povata Ne-ai chemat la mare Har Sa ne bucuram de dar Harul, este dar de sus Scris prin Domnul Isus Prin Calvar primim iertarea Prin Cruce, eliberarea Te implor sa intri in Har Sa n-ai parte de amar Te implor sa iei Calvarul Pana nu se ia si Harul Povara se va liua Daca astazi vei intra In Imparatia, Sa. Autor: Nelu Pop

Citeste mai mult

Marturii din viata de copil

O lume astazi ,in pacat Se zbuciuma-n blestem si chin Esti gata tu sa duci mesajul De la Parintele Divin ? Atati setosi dupa salvare Alearga, vor sa se adape Tu, ce-ai gustat din Riul Vietii De ce nu-i duci pe toti la ape ? Ti se va cere socoteala De-orice talant, ce l-ai primit De-ai castigat cu el, pe altul Sau, l-ai ascuns si-a ruginit? Porniti pe cai, fara lumina Si luminati- le, mereu E timpul azi ca toti sa stie Ca vine Domnul, Dumnezeu Treziti chiar azi, vapaia sfanta Aprinde- ti focul stins, in voi Si ridica- ti la cer, o lume Ce zace moarta in noroi Sunt fratii vostrii, plang afara Vorbitulea-ti de Mantuire ? Le-ati spus de jertfa de pe cruce Si de a Lui Isus, iubire? Caci Domnul vrea la toti sa spuna Dar daca tu-ti ingropi talantul Prin cine ai vrea ca sa transmita Pe tine, sau ai vrea pe altul ? De esti smochin de langa drum Stapanul vrea sa ai smochine Iar voi ce stati in adunare Vorbiti de acela care vine Sa-i cheme azi, pe toti la ape Sa vina cu toti sa se-adape Rugati-va pentru aceia Ce stau la raspantii de drum Iar voi ce raspanditi lumina Lumina, pentru toti sa fiti Vazand in voi purtarea buna Va vor urma, in paradis….

Citeste mai mult

Ieremia-Ieremia ii prooroceste lui Hanania

In timp ce domnea Ezechia La Templul Domnului, s-au strans Si ce-a proorocit Hanania Lui Ieremia ,el i-a spus Ca Domnul  jugul il va rupe Si Babilonul, va cadea Unelte din Templu aduce Lui Israe, i le va da Si imparatii vor scapa Din Babilon, ei vor veni Puterea lui se va sfarma Eliberati, cu toti vor fii Dar Ieremia-l  contrazice Pe proorocul din Gabaon Si lui ii spune si ii zice Ca asta n-a spus, a lui Domn Si daca Domnul  nu rosteste Nimic, nu se va implini Degeaba omul prooroceste Ce spune, nimic nu va fi Si jugul cel din lemn facut Hanania, l-a sfaramat Si tot poporul a vazut Pe Ieremia, l-anfruntat Lui Ieremia Domnu-i spune Cu Hanania sa vorbeasca Pentru ca nu i se supune Si -i place ,sa se razvrateasca Si a lui viata a fost luata Asa, cum Domnul a promis Pentru ca Domnul niciodata Nu a-ncalcat, ceea ce-a zis O epistola este trimisa De prooroc din Ierusalim Prin doi oameni  ea este dusa Si sfaturi in ea se cuprind Pe care Domnul  le transmite Celor, ce inca-s in robie Prin Ieremia sunt rostite De invatatura, ca sa fie…

Citeste mai mult