Dor de mama, din copilărie

M-am smuls din trupu-ți, ușor,
Pornind să plâng, să strig:
De tine, deja, mi-era dor,
Mi-era teamă și frig…

Mamă modernă, firească,
M-ai dat la șase luni odor
Bunicilor, să mă crească;
De sânu-ți, mi-a fost dor!

Serviciu-a fost de vină,
Când, între doi și șase ani,
O bonă sau „cămine”
Mă îngrijeau, pe bani.

O, ce dor mi-era de tine:
De sărut, de vorba-ți bună,
Și la școală, și-n vacanțe
Când nu mergeam împreună.

Eram în prag de pubertate
Și-ai plecat, pentru doi ani:
Lucrai în străinătate;
Ardeam de dor, suflet orfan!

Tăticul astfel hotărâse:
Pentru aur, reci odoare,
Soața-i departe plecase..
Eu doream mamă, nu zorzoane!

O-nstrăinată ființă –
Avidă de cărți și iubire-
Ai găsit, în loc de fetiță:
Decepție, la revenire.

După ce-am devenit mamă
Și-am crescut prunci, împreună,
Mi-e dor de-a ta inimă,
Vioaie, dulce, chiar bătrână!

Să-mi pun capul pe-al tău piept,
Să-i aud cântul cald, interior,
Să-mi amintesc cum era-n pântec,
În trupul tău, când nu îmi era dor!

Dar mai presus de-orice dorință,
E rugăciunea-mi necurmată
De-a-ți sădi în suflet credință:
Isus ne va uni în rai, odată!

Autor: Marinau Daniela

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *