Duhule Preasfânt!

Duhule Preasfânt, fii în veci cu noi
Ca în minunata zi a Cincizecimii,
Reaprinde jarul dragostei cerești,
Focul dăruirii și al rugăciunii!
Lasă-a Ta nădejde, dulcea mângâiere
Când ne-apasă greul încercării iar,
Dă-ne-n duh răbdare, pace și putere,
Poartă-ne în Carul de lumini și har!

Luminează gândul, faptele iubirii
Să luptăm cu Tine pentru unitate,
Pentru viața nouă, pentru Vestea Bună,
Pentru biruință, pentru libertate!
Sfințește-ne vorba, mersul și purtarea,
Cântul și voința în iubirea vie
Să fim toți, în clocot, stele de lumină
Înarmați și sinceri pentru veșnicie!

Să fim jertfă, zilnic, pe Altar nestins,
Flăcări împletite în veșmânt de cer;
Pentru lumea stinsă, daruri de lumină,
Dragoste și milă, har și adevăr.
Să purtăm credința chiar și-n prigonire,
Chiar când ard tăcute lacrimile nopții
Și de-a fost durerea strigătul minciunii
Iartă-ne și-aprinde iar lumina vieții!
Iartă-ne căderea, lenea și-ntristarea,
Duh ce mijlocești chiar și cu suspin,
Sfântă Călăuză, poartă-ne ființa
În a Ta lumină, în al Tău cămin!

Scump Mângâietor, coborât din slavă,
De la Dumnezeul și eternul Tată,
Du-ne pe cărarea Domnului Isus,
Cu a Ta blândețe-așa de  minunată!
Întețește râvna dragostei divine,
Focul mântuirii și al rugăciunii,
Fii cu noi de-a pururi, Duhule Preasfânt,
Ca în binecuvântata zi a Cincizecimii!

Autor: Gelu Ciobanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *