În fața porții

Cu palma încordată pe mâner
Prind clipa așteptării lângă poartă
Să ies din ger ca să pășesc în ger
Ce mușcă scurt din iarnă și din soartă.

Eveniment ce-a devenit banal
În care se dansează și se râde
Urmat de pasul tradițional
Forțat întrarea-n an a o deschide.

Mă mai întorc odată să privesc
Poteca ce-i punctată-n văi și măguri,
Imagini dintr-un cuget omenesc
Apun de lângă mine-n văl de neguri.

Vreau să le-ntorc măcar instantaneu
Cu înfloriri, cu ploile de Soare,
Dar înainte cântă ca Orfeu
Un vânt sonor din ziua viitoare.

Memorii se încurcă-n amintiri
Cotrobăind ca-n cărțile citite
Căci vrei nu vrei se îmbulzesc gândiri
Care se-ntreabă:„Ce va fi-nainte?”

Eu mă sforțez până înspre durut
Să-mi scutur naftalina de prin haine,
Dar un trecut rămâne-n cunoscut,
Iar viitorul este plin de taine.

„Ce-a fi?.. Ce-a fi?..” – un drum în depărtări
Ce nu se potolește cu vreo gară
Și visurile zboară peste zări
Precum se-ndreaptă-aripi în primăvară.

„Nu îndrăzneșt?!” „Nu, Doamne, sunt decis
Doar,  poate, că ecourile sună…”
O nouă zi cu Viața am deschis
Ca să zidim cărarea împreună.

Un început de an a răsărit
Înconjurat în zările senine
Și-atât de cunoscut și… inedit
Isus pășește-n anul nou cu mine.

Autor: Victor Bragagiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *