În pragul unui an ce vine…

În pragul unui an ce vine
Ne îndreptăm Doamne spre Tine
-Împinşi de-al dragostei avânt
Cu tot ce-avem mai bun, mai sfânt-
Să-Ţi mulţumim c-ai fost cu noi
În vremuri bune sau nevoi…
Ne-ai fost Cârmaci pe marea vieţii
Şi Soare-n zorii dimineţii…
Îţi mulţumim că-n Harul Tău
Ne-ai dat nădejde-n ceasul greu
Şi când furtuna era mare
Ne-ai fost Tu Stânca de salvare…
Venim să-Ţi mulţumim acum
Că ne-ai fost Prieten bun pe drum
Şi în dureri ne-ai fost alin
Ai şters şi lacrimi şi suspin…
Mai vrem să-Ţi mulţumim… o, Tată
Pentru Iubirea-Ţi minunată
Ce ne-a unit cu mic, cu mare,
Să Te slujim în adunare!
Şi pentru pace-Ţi mulţumim
Şi pentru viaţa ce-o trăim
Vegheaţi de Tine, Tată Sfânt
Hrăniţi de Sfântul Tău Cuvânt!
Ne îndreptăm acum spre Tine
În pragul unui an ce vine
Tot ce mai vrem… ce mai dorim
E doar atât: să-Ţi mulţumim!

Autor: Maria Luca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *