În zori de zi!

Mă voi trezi în zori de zi
Ca să Te laud Doamne drag!
Eu fără Tin’ nu pot trăi!
În zori de zi mă voi trezi
Şi inima, Ţi-o deschid larg,

Să Te primesc ca Domn, Stăpân
Şi Duhul Sfânt ca să mă umple!
Mâna-Ţi pe frunte vreau s-o simt
Şi Ţie Doamne să mă-nchin;
Credinţa-n Tine să triumfe!

Pe Tine Te mărturisesc
Ca Domn, Stăpân şi Dumnezeu!
În zori de zi eu mă trezesc
Şi iar şi iar Îţi mulţumesc
Că Adăpost îmi eşti mereu.

Mă voi trezi în zori de zi
Şi-ndată, de la primul pas,
Inima îmi voi pregăti
Cu Tine-n părtăşie-a fi;
Şi mâinile mi le înalţ

Ca să Te laud şi să-Ţi cânt
Şi ca să-ţi spun că Te iubesc!
În orice zi şi-n orice timp
În zori de zi, târziu, curând
Slavă Îţi dau, Te preamăresc!

Autor: Nanau Adinuta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *