Înc-un an s-a consumat

Înc-un an s-a consumat,
A zburat spre altă zare
A fost binecuvântat
Sfântul Duh ne-a mângâiat
Și ne-a dat orientare
Spre Tărâmul mult visat.

Înc-un an bogat în har
A trecut spre veșnicie
Filele din  calendar
Au fost aruncate iar
Ne cuprinde-o nostalgie
Și un dor de-un alt hotar.

Daruri multe am primit
Din cămara cea cerească
Am mai plâns, am mai glumit.
Greutăți am depășit
Doar prin grija părintească
A Stăpânului iubit.

Au fost zile și cu  nori
Și destule-au fost torente
Dar când am privit spre sori
Am văzut numai splendori
Și-au urmat evenimente
Unde-am fost biruitori.

Spre Cetate-am fost ghidați
De Lumina ce dă viață
Și am fost interesați
Să edificăm pe frați
Cu-a Păstorului povață
Să știe că-s cercetați.

Am parcurs un drum pietros
Dar trăit-am o minune
Căci l-a netezit Hristos
Cu-al Lui zâmbet prietenos
Ce-ndeamnă la misiune
Chiar într-un ținut spinos.

Vânturi au izbit în vas,
Bolile n-au fost absente
Dar mesaje ne-au atras
Spre un Plai numit ”Acas”
Iar în stările urgente
Am învins orice impas…

O, posibil n-ar fi fost
Să producem demnitate
Făr-un sigur Adăpost
În care-am găsit un rost
Ce a pus prioritate
Pe Cuvânt și-al jerfeiCOST.

Înc-un an s-a consumat,
An de vis și frământare
Dar necazul l-am purtat
Tatăl mult ne-a cercetat
Ca s-avem încredințare
Că la slavă ne-a chemat.

Autor: George Cornici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *