Iubiri în alb…

Îmi plâng caișii-n alb petale,
Iar crengile și-arată noul rod,
În dansul alb al florilor căzute,
Mă prind în fericiri;
desprinsă sunt de glod.

‘Mi răsfață fața, mă mângâie
În dansul lor catifelat,
Mă-ninge-n alb ca focul la Rusalii
Când ucenicii, Domnul Și-a-mbrăcat.

‘Mi-trimit privirea dincolo de-albastru,
În fericirea ”totului în alb”,
…mă văd o copiliță lâng-un bunic-sihastru,
dar fericit ”în primăveri de alb în alb”.

Mă mistuie un dor de veșnicie,
Și de-nchinări în Duhul Sfânt,
În cânt, curată-profeție,
Cu sufletu-s, în cerul sfânt.

– E de la ”albul de cais,
Sau de la șoapta sfântă?
– ‘N tine, numai Eu exist!…

…mă văd Mireasă în urcuș spre cer,
‘Mbrăcată-n ”albul lebedelor -ninse”;
M-așteaptă frați, surori-mbrăcați în alb,
Ca florile de caiși ce sunt azi ninse.

Autor: Sanda Tulics

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *