Lecţii bune-mi dă ades

Nepoţica mea nu-i mare,
Are câţiva anişori,
Dar când merge la culcare
Cu tristeţe-n ochişori

(Fiindcă mami nu-i acasă,
E plecată la servici)
Vrea o poveste frumoasă
Şi îmi zice: “Stai aici,

Pe perniţă, lângă mine
Până când mami-o veni!
Pune-ţi ochelarii bine
Şi până voi adormi,

O poveste îmi citeşte!”
Eu, aşa încerc să fac
Şi-ntreb pe care-o doreşte?
Ce poveste-i e pe plac?

“Capra cu trei iezi e bine?”
“Nu, pentru că lupul rău
În lipsa căpriţei vine
Şi papă iezii mereu!”

“Vrei dar, Albă ca zăpada
Că eşti frumoasă ca ea?”
“Nu, că iarăşi n-o să creadă
Că batrân-aceea-i rea!

Mănâncă mărul şi moare
Şi o să plâng după ea!
“Vrei Cenuşăreasa oare?”
“Nu, că mama ei e rea!”

“Păi…nu am altă poveste!”
“Zi una din mintea ta!
Şi cea mai frumoasă este
Cea despre mămica mea!”

Zise cu vocea şoptită
Şi ochişorii-i sclipesc.
Eu las cartea necitită
Şi încep să-i povestesc:

“A fost odat’o mămică
Harnică şi tinerea
Şi-avea o fetiţă mică…”
“Stai, buni, că nu-i aşa!

N-ai zis că era frumoasă
Cum n-a fost alta ca ea…
Că era bună, miloasă
Şi pe fetiţă-o iubea

Mult… cât de aici la lună
Şi de-acolo înapoi!”
…Şi-am povestit împreună
Până ochişorii ei

Îşi închiseră-ncet pleoapa.
O-nvelesc uşor şi ies.
“Copiliţ-asta de-o şchioapă
Lecţii bune-mi dă ades!

Doamne, ce mult o iubeşte
Fetiţa pe maică-sa!
Şi de poveşti se lipseşte
Ca să vorbească de ea!”

Aşa se grăbi să-mi zică
Glasul inimii, din piept:
“Ea deşi-i atât de mică,
Ştie-a face ce e drept!

Tu vorbeşti cu pasiune
Despre cei care-i iubeşti
Şi ai numai gânduri bune
Când la alţii te gândeşti?”

Am lăsat deci ca mustrarea
Să-şi facă lucrarea sa
Şi-am pornit şi eu pe calea
Ce-o arată dragostea!

Autor: Pavel Mariana Florica

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *