Ligheanul lui Pilat*

Pilat din Pont,un dregator
Și al cezarului supus,
În locul ”pardosit cu pietre!”
Avea în față pe ISUS.

Pilat era judecător,
Sentința încă n-o rostise
Și-n timp ce sta pe tronul lui
Veni la el un sol și-i zise:

Am un mesaj ca să ți-l spun
Trimis de scumpa ta soție;
Să nu-i faci rău acestui om,
El e-a Lui Dumnezeu solie!…

Căci foarte mult am pătimit
În visul meu noaptea trecută…”
Iar solul se-nchină din nou
C-o atitudine tăcută.

Pilat oftă, știa că-i drept
Și ISUS n-avea nici o vină…
Privi în ochii Lui ISUS
Și tulburat ușor suspină…

Apoi Îl întrebă mirat
C-o oarecare stângăcie:
”Isuse,esti Tu împărat?
Căci toți iudeii vor să știe…”

”-Da,sunt”,răspunse-atunci Isus
Dar am o altă-mpărătie
Ce vine chiar de sus din cer
Iar Dumnezeu mi-a dat-o mie!”

Pilat se ridică grăbit,
Nu-nțelegea nimic din toate…
Și parcă tulburat de vis,
Stătu puțin să se socoate…

Ceru apoi la slujitori
Ligheanul pentru curățire
Spălându-și mâinile în el,
Se adresă către mulțime”

”-Luați-l voi, eu nu găsesc
Nimic în El vrednic de moarte
Și ca dovadă mi-am spălat
A mele mâini și sunt curate!

Luați-L voi,faceți ce vreți
Eu nu sunt vinovat de sânge
Căci am văzut cu-adevărat
În voi o ură ce mă-mpinge…”
……………………………………..
Iar ei L-au luat și Lau bătut
Cu pumnii L-au zdrobit în față
L-au maltratat în ura lor
Pe-Acel ce le dăduse viață…

Apoi L-au luat și L-au târât
Pâna în dealul căpățânii
Acolo ei Lau răstignit
În răutatea lor, păgânii…
……………………………………..
Ligheanul lui Pilat și azi
Stă pentru unii mărturie
Cănd judecată strâmbă fac
Crezând că nimenea nu știe…

Își spală mâinile cumva
Ca și Pilat la judecată
Dar condamnănd pe fratii lor
Și duc o viață necurată…

Când unul cade în păcat
Îl judecă cu sânge rece,
În loc a-l ridica cu drag
Ei îl alungă ca să plece!…

Spălându-și mâinile apoi
În apa urii și-aroganței,
C-o atitudine de fier
C-un spirit vid al nonșalanței!…

În loc să-l cheme la ISUS
Cu dragoste să îl primescă
O șansă să îi dea din nou
Să vină să se pocăiască!…

Deci frații mei,să nu uităm
Că Domnul și-a iertat dușmanii
Deși L-au judecat nedrept
Toți răii și toți șarlatanii…

Urmând exemplul Lui Hristos
Suntem chemați ca fiecare
Să îi iertăm pe vinovați
Ca să primim si noi iertare!

Nu în ligheanul lui Pilat
Pe mâini să ne spalam de ură
Ci-n sângele ce-a curs pe lemn
Isus ne fie-nvățătură!

Ligheanul lui Pilat nu dă
O curățire de păcate,
Când ești nedrept judecător
Urând vreo soră sau vr-un frate…

Deci fiecare dintre noi
S-avem o inimă curată
Să avem parte cu Isus
În țara noastră minunată!

Amin

Autor: George Petre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *