Mama

Întorc file-n calendarul
Atârnat de un perete
Și mă uit cum trece timpul
Cu grăbire, fără veste

Și cu sine trec emoții,
Visuri frânte și iluzii;
Zorii dragi ai tinereții
Zboară în seninu-amiezii.

Ele pier și lasă toate
Pe potecile vieții
Amintiri înduioșate
Ce dispar în fumul ceții.

Și un chip se conturează
Dintre miile de fețe:
E ființa cea mai dragă –
Mama plină de blândețe.

Ochii-i oglindesc iubirea
Dăruită făra plată;
Mâna sa dă mângâierea
Când e viața înnorată.

Și din Biblie-mi citește
De-o Împărăție sfântă
Și Cuvântul mi-l sădește,
Să m-ajute în ispită.

Mă învață rugăciunea:
Convorbirea cu eternul;
Mă învață și cântarea
Înălțată doar prin Duhul…

Așa e draga măicuță –
Ea nu are-asemănare,
M-a ‘nvățat de pocăință
Prin cuvinte și trăire.

Și-am s-alerg mereu spre Țara
Despre care mama scumpă
Mi-a vorbit că în ea, seara,
Nu-și întinde-a sa aripă.

Ci e veșnic numai soare,
Cântece și bună-voie
Și întreaga nemurire
Răsună de veselie.

Autor: Cristina Magdalena Francu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *