Mi-aduc aminte, Mamă!…

Din anii, cei fragezi, de copil,
Mi-aduc acum aminte mamă!
Cum paşii-mi urmareai, tiptil,
Ca să nu cad, fiindu-ţi teamă.

Şi cum de mâini tu m-apucai
Privindu-mă cu ochi fierbinţi,
Atunci când mersu-mi dirijai
Prin sforţări grele-n neputinţi.

Astfel, erai în culmea fericirii
C-al tău odor, ce-n picioruşe,
Îţi simte-n glas,…grija iubirii
În vorbele cu drag ce-i spuse.

Şi mă prindeai la sânul dulce
Şi m-alintai-n vorbe duioase,
Când bolile-ncercau s-apuce
Din trupu-mi clipe dureroase.

O! Şi-atunci în rugă te plecai
Cu sufletu-ţi, cuprins de dor,
La Domnul, de-unde aşteptai
Răspuns, l-a strigăt de-ajutor.

Şi câtă linişte, câtă împăcare
Pe chipu-ţi placid, străluceau,
Când raze scumpe de-alinare
În unde dulci mă cuprindeau!

Mi-aduc acum aminte, mamă,
De toate acestea cu mult dor,
Şi vreau în minte să ţin seamă
De-al dragostei, sublim izvor!

Autor: Flavius Laurian Duverna

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *