Nălţăm din inimi mulţumire

‘Nălţăm din inimi mulţumire
C-am mai trăit un an bogat
În stări de-adâncă împlinire,
Cu biruinţe în slujire,
Cu-a Lui prezenţă, ne-ncetat.

EL – sursa fericirii noastre
EL – Dumnezeu ce-a zămislit
Tot ce-i cuprins în zări albastre
El ne-a ferit şi de dezastre
Şi de atacul cel cumplit.

Pe drumu-ngust Lumina-I clară
Ne-a arătat cum să umblăm
Cu cei ce curajoşi declară:
„Noi mergem către sfânta Ţară
Şi steagul luptei îl purtăm.”

Ne-a dat la toţi cu mână largă
S-avem pe mese din belşug
Fiinţa Lui ne este dragă
Ne-a dat iubirea Lui întreagă
Şi-a tras cu noi la greul jug.

Vedem azi roadele umblării
În Adevărul Lui ceresc
Şi nu-i la voia întâmplării
Că-n ceasul greu al încercării
Iar auzim: „Eu vă păzesc!”

Am strâns cu bucurii nespuse
Ce am plantat cu plâns amar
Învins-am forţele opuse
Căci energii ne-au fost aduse
Din Plaiul fără de hotar.

Iar când arid a fost ogorul
Ştiut-am c-or veni iar ploi
Şi au venit; iar tot poporul
Şi-a proslăvit Izbăvitorul
Cu rugi, poeme, imnuri noi.

‘Nălţăm, deci, iar recunoştinţă
Şi-mbrăţişăm pe Cel ce-a pus
Alin în boli şi-n suferinţă,
A dat puteri în neputinţă
Şi multe roade ne-a adus.

Privind cu optimism ’nainte
Vedem victorii în lucrări
Şi ştim că veşnicul Părinte
Sădi-va-n suflet şi în minte
Doar bucurii şi-ncredinţări.

Autor: George Cornici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *