O coroană de spini

Spre-o coroană de ghimpi
Am crescut, am pretins
Ca să stau peste timpi
Și pe gând necuprins.

O cunună de spini
Am țintit ca să fiu
Călcător de lumini
Și pe cugetul viu.

Coroniță de ștepi
Dintr-un trai ticălos
Înflorisei în țepi
Peste Viață fălos.

Mă vedeam sfânt și drept
Cu-orice gând și atom
Să mă-nfig înțelept
Într-o frunte de Om.

Și eram domnitor
Pe Izvorul de vieți
În mâniile-n cor
De cuvinte peceți.

Triumfam împărat
Înălțat și divin
Peste-o gloată-n lătrat
Ce scuipa cu venin.

Se-aplecă-n al meu cerc
Fruntea-n jos obosit –
Eu – mândria o-ncerc
Că un Rege-a murit.

Tot în sânge bătut
Fui lăsat în deșert
Și-n nisipul cel mut
Mi-aminteam de concert.

Căinându-mă rar
Și în spus, și în dor
Două nopți, în zadar,
Nu vroiam ca să mor.

În al meu cimitir
Și din sângele curs
Tângă de trandafir
Dintre ace-a răspuns.

Stele curseră ploi
Taine din Univers
Și pe spinii mei  goi
Înflorise un vers.

Blondul aur din cer
Îmi stropi peste trai
Prima dată eu sper
Pe o gură de rai.

Gândul meu e un cânt
În cuvinte cuminți
Căci o aură sânt
Nu cătușă de minți.

Iar mi-s zilele vii
Într-un vis  pământesc –
Sânziene-aurii
Pe coline-nfloresc.

Autor: Victor Bragagiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *