Pân-aici ai fost cu noi

Arbori de foc îmi taie calea,
coroane de aur… pomii bătrâni ‘şi-arată,
crengi dezgolite îşi plâng ”răceala-n poartă”.
Un vânt strecoară frunzele – furate,
le-mprăştie, le vântură
‘ntr-o polcă… colorată.
Zăresc pe crengi, triste, resemnate,
… păsări rămase de cârduri ce-au plecat.
Se simte abur  cald ce iese  lin din casă,
pâine frământată în mulţumiri, cu drag.
E-o sfântă mulţumire
a tot ce-i împrejur,
‘n natură şi în mine:
– “Da, haru-Ţi mi-e destul!”
E-o revărsare  aşezată în pace şi în bine.
Mă simt mai mult lipită azi de Tine;
În rugăciunile ce-mi curg,
e-o trecere spre altă stare
şi în amurg şi în culoare,
iar inima-mi,
Te cheamă  în cântare:
-“Osanale! Osanale!”
E-atât de bine…!
Şuvoaie-mi cântă în inimă şi curg…
O ”mulţumire-nlăcrimată’ Ţi se ‘nalţă.
Şi intonez cântarea ce-am cântat-o şi altă dată:
-“Îţi mulţumesc,
Iubite Tată,
”căci pân-aici ai fost cu noi”!
Îmbogăţiţi de Tine-n toamna ce ne-ai dat-o,
Îţi mulţumim  din nou căci,
Pân-aici ai fost cu noi!”

Autor: Sanda Tulics

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *