Porumbel

Porumbel imaculat, rază de lumină,
Coborât din oceanul apelor albastre,
Ai străpuns cerurile pe raza divină,
Să umpli de iubire sufletele noastre.

Porți pe aripi sfinte vestitele iertări,
Ai deschis larg fereastra Cetății Eterne.
Dai sufletelor noastre divine înștiințări,
Din primăvara vieții, îndemnuri paterne.

Duhule Sfânt mă-nalţi la cer ca pe-o stea.
Peste ținuturi pustii, întunecate.
Şi noaptea dispare cu fărădelegea,
Din inimile, ce-s de tine cercetate.

Dorul sfințirii creşte cu sete, arzând,
Porumbel alb din zorii dimineții,
Cobori în sufletul însetat şi flămând,
Cu hrana sfințirii în roua blândeții.

Porumbel alb pe aripi de iubire,
Porți sufletul spre ţara veșniciei.
Zădărnicești planul uliului din fire,
Zămislești rugăciunea smereniei.

În inima mea fă-ți cuibul Porumbel,
Umple-mi gura de rugăciunile tale.
Sufletul poartă-mi-l spre Emanuel,
Dă-mi îndeajuns, toate darurile tale.

Arde sufletul de sete pe teren uscat,
Porumbel din slăvi cu strălucire albă,
Sfințirii mele în toate, deplin dedicat,
Fă-mi din toate darurile tale, salbă.

Pune focul rugii în inima sfințirii,
Cât să se umple-n sânge de rubine.
Ce în iubire își poartă razele albirii,
Cu rugăciuni, ca zumzetul de-albine.

Condu-mă înspre Ţara zărilor albastre,
Unde dorul inimii, veşnic m-a îndemnat.
Porumbel-magnet divin, venit din astre,
Atrage-mi sufletul, mai sus, neîncetat.
Amin!

Autor: Dan Viorica

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *