S-au dus, au dispărut în grabă zilele de ieri

S-au dus, au dispărut în grabă zilele de ieri
Amprenta urmelor de paşi… doar ne-a rămas…
Se întâmplă aşa, că în viaţă avem atâtea întrebări
Când greu ne apasă piatra nevegherii unui ceas.

Ştim bine… anii noştri zboară fără părtinire…
Şi un examen scurt avem… dar lung de-o viaţă
Opreşte-te din când în când din veşnica grăbire
Căci mai de preţ e cerul şi slava lui măreaţă.

Se scurg în nefiinţă anii clipă după clipă
Se duc… şi nu se vor întoarce niciodată…
Ce trist şi dureros când faci din viaţa ta risipă
Şi nu înţelegi… căci toate se vor sfârşi odată.

Nu sta nepăsător… gândeşte-te la veşnicie…
Căci ai un suflet doar atât de scump şi preţios
Când dangătul de clopot vesteşte ziua cea târzie
Ce vei răspunde atunci când te va întreba Hristos.

Nu zăbovi să ajuţi pe acel ce-i obosit pe cale
Grăbeşte-te să-i uşurezi durerea în ceasul greu
Şi dacă-ţi dăruieşti iubirea şi timpul vieţii tale
Tu răsplătit vei fi atunci de Domnul Dumnezeu.

Acum când încă inima în pieptul tău mai bate
Şi tu eşti în stare să faci cuiva o faptă bună…
Grăbeşte-te să aduci cuvânt de mângâiere, frate
Celui întristat… şi sus în ceruri vei avea cunună.

Ce-i viaţa noastră… anii zboară iute ca un vis…
Se scurg ceas după ceas ca într-un apus de soare
Şi vor rămâne mărturie în cartea vieţii ce s-a scris
Pentru bucurii divine sau pentru un sfârşit ce doare.

Cu regret lăsăm în urmă ritmul clipelor pierdute
Şi ne tânguim… căci n-am trăit după Cuvânt…
Dacă scopul sfânt şi jertfa scumpă sânt nesocotite
Noi vinovaţi vom fi de toţi paşii noştri pe pământ.

Autor: Mihail Cebotarev

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *