Să nu luăm parte la „Ospățul nebunilor”

Pentru cei ce citim Biblia, mereu,
Nebunii-s cei ce zic: „Nu e Dumnezeu!”
Lumea se desparte de trecut, râzând,
De Revelion, se „distrează”…bând:
„Mare sărbătoare, mergem înainte,
Suntem pe picioare, ne-amuzăm pe cinste!”

Ce fel de temeiuri sunt- de bucurii?
„Să mâncăm, să bem, mâine vom muri!
După noi, potopul..Ce, n-ați auzit
Că va fi cutremur, cade-un satelit?!”
De sfârșitul lumii, crezând ce se scrie-
Ce-ar fi zis mayașii, într-o „profeție”,

S-au ruinat unii, bunkere săpând,
Ca-n  „războiul rece”, bombe așteptând…
Precum egiptenii clădeau piramide,
Nu-ngrijesc de suflet, își zidesc morminte!
Bătrâni, ce-n biserici n-au intrat, de ani,
Și-au făcut cavouri, sărmani orbi cuBANI!

Dar, noi, ce le spunem? Îi oprim din râs?
„Post și pocăință: păcate-s de plâns!
Va veni sfârșitul, mult nu întârzie,
Însă, ora, ziua, doar Tatăl le știe!
Pân-atunci, amice, poți muri în somn,
Brusc, să-L întâlnești pe al Vieții Domn!”

Tată, Fiu, Duh Sfânt- Turn ești de scăpare,
Și din neam în neam, rămâi  Stânca Tare!
Până să creezi al lumii avanpost,
Deja Tu ne-ai fost locul de-adăpost,
Înainte de munți, de mare, mereu
Exiști, Te numești „Veșnic Dumnezeu”!

Chemi lumi din neant, cu vorba-Ți stăpână,
Și pe creaturi, le-ntorci în țărână,
Pentru Tine, milenii, sunt ca decenii,
Iar secole-praf pe cumpăna vremii!
Pentru oameni, anii sunt cam șaptezeci,
Doar la cei mai tari, depășesc optzeci..

Ne-nfiori, Stăpâne, cu vocea de tunet,
Timpul vieții noastre zboară ca un sunet..
Suntem îngroziți de urgia-Ți, Sfinte!
Păcatul ascuns ni-l pui înainte,
De-am ști folosi anii vieții bine,
Am fi înțelepți, în teamă de Tine!

Autor: Marinau Daniela

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *