Un grăunte de muștar

Într-o liniște deplină
Seara după ce ai casei
S-au culcat,
Bunicul în meditare
Spune rugăciunea tare
Apăsat:

Doamne, bobul de credință
Ce mi-ai dat când eram numai
Un copil,
A crescut, s-a făcut mare
Și-acum vin cu adorare
Și umil !

La sfârșitul vieții mele
Soarele când va apune
În curând,
Eu, copiii și nepoții
Nu lăsăm să fure hoții
Bunul gând!

Sunt bătrân, sătul de zile
Și-ncărcat cu ani pe umeri
Și mi-e greu,
Însă mulțumit în suflet
Că Tu m-ai păzit în umblet
Tot mereu !

Și rostindu-și rugăciunea
Nins de anii bătrâneții
Obosit,
Într-un coșuleț cu ramă
Nepoțelul prins de teamă
S-a trezit !

Sclipitori cu ochii umezi,
Căutând către bunicul
Și mirat,
Își roti în jur privirea
Cuprinzându-l deci uimirea
Și-a-ntrebat :

Cu cine vorbești în casă?
Că nu văd pe nimeni altul
Lângă noi…
E o liniște deplină
Iar în cameră-i lumină
Și noi doi…

Se opri atunci bunicul
Și cu mâini împreunate
Cum stătea,
Îi vorbi blajin cu-ardoare
Și grăind cu voce tare,
Zise-așa :

Dragul meu, să ai credință !
Lângă noi mai este Unul,
Tu nu-L vezi!…
A muștarului grăunță
Seamănă cu-a ta credință
Când tu crezi !

Eu vorbesc cu El de-o viață
Când eram așa ca tine
Doar un prunc.
Deși nu-L vedeam din umbră
El m-a scos din valea sumbră
Din adânc!…

Numele Lui este DOMNUL!
Când Îl chemi El vine-n grabă
Cu-al Său har
Aduce-n suflet lumina
Ca grăunța din gradină
De muștar…
………………………………….
Și vorbind în toi de noapte
Adormi din nou copilul
Liniștit.
Iar în zori cu bucurie
Și zâmbet de veselie
S-a trezit…

Când privi către bunicul,
El dormea deja în somnul
Cel de vecii…
Se dusese să se culce
Far copilul să apuce
A mai ști !…

Dulci îi răsunau în minte
A bunicului cuvinte
Foarte clar:
Viața ta de pocăință
Seamănă cu o grăunță
De muștar !…

Și-a crescut copilul mare
Și-n statură, și-n purtare
Om voinic,
Bucuros nevoie mare
Că l-a îndrumat pe cale
Un bunic!…

Autor: George Petre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *