Un strop de apa vie

Stau singură în noapte, spre ceruri  privesc,
Admir cum stelele, rând pe rând, clipesc,
Am cules,  azi,  un buchet  de mărăcine,
De care, căile din vale sunt pline.

-”Ce tristeţe amară este în vale!
Bolovani şi spini, pe orice cale!
Mâinile şi fruntea mea  sunt zgâriate,
Buzele  mele,      şi ele  însetate!”

Dinspre Nord,  aud  un susur de izvor,
Apoi, un vuiet puternic, asurzitor,
-”Va fi furtună!”în sinea mea ziceam,
Dar niciun fir de iarbă, mişcând, nu vedeam.

Bolta a devenit albă ca un crin,
Luând forma unui porumbel divin,
Un strop de apă, în cioc, el  îmi aducea,
Şi buza cea însetată o atingea.

Izvoare fierbinţi udă întreaga vale,
Îmbrăţişând toţi  mărăcinii din cale,
Din grădina inimii, flori cereşti cresc,
Şi Numele lui Isus Îl preamăresc.

–”Te iubesc buchet aspru  de mărăcini!
Ochii mei de iubire cerească sunt plini,
Bună e poteca îngustă din vale!
-Isuse! Isuse!Tu eşti a mea Cale!”

Spinii din drum degeaba  zilnic mă rănesc,
Mâinile lui Isus, rănile, le îngrijesc,
Nu mai simt nici ură, şi nici întristare,
Eu  cânt a lui Isus nouă cântare!

Şi ochii plini de lacrimi privesc în sus,
Şi înalţ cântarea ”Iubirea lui Isus”,
Nu mai e noapte, nimic nu e pustiu,
Numele lui Isus, în noapte, eu Îl scriu!

Amin!

Autor: Arancutean Eliza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *