Urare

O voi dragi surori şi fraţi
Staţi un pic şi nu plecaţi.
De vreţi să mă-ngăduiţi
La voi ca să mă primiţi,
Am venit să vă urez
Inimi să îmbucurez
Tristeţea s-o alungaţi
Cu mine vă bucuraţi.
De la Domnul vă aduc
Sănătate şi-un gând bun
În El dragoste, iubire
Bucurie şi-mplinire.
Dorinţele fie-mplinite
Zile bune fericite
Viaţă lungă minunată
Cum de Domnul fuse dată.
Cele rele să se ducă
Domnul le pune pe fugă.
Uneltirile sunt frânte
Bârfitorii n-au cuvinte.
Ce-i care-s invidioşi
Cârcotaşi şi cam geloşi
Motive să nu găsească
Să ne mai dispreţuiască.
Ce-i cu nasul tot pe sus
Ruşinaţi vor fi nespus
Ce-i care-s cam plini de ei
Şi-s un pic şi cam mişei,
Domnul o să îi doboare
Mândria, o să le-o coboare.
Noi cu Domnnul vom fi tari
Şi acum şi la mulţi ani.
Iar în anul care vine
Domnnul o să ne lumine.
Bucurie va fi-n casă
Viaţa ne va fi frumoasă.
Traiul, trupul, mintea, toate
Vor fi binecuvântate.
Copiii chiar şi nepoţii
Ne vor bucura cu toţii
Vecinii ne-or asculta
Şi pe Domnnul vor urma.
Datorii nu vom avea
Isus Domnul ne-a salva
Şi vom fi biruitori
Domnului, recunoscători,
Pentru anul ce-a trecut
Pentru tot ce am făcut.
În toate ne-a ajutat
Şi de rele ne-a scăpat
Ca s-ajungem la sfârşit
Prinzând şi-un nou început.
Anul nou cu bucurie
Şi cu El în părtăşie.
Anul nou cu fericire
Multă dragoste, iubire.
Anul nou cu sănătate
Zile noi şi minunate.
Domnul, El ne dă de toate
Lucruri binecuvântate.
La mulţi ani surori iubite!
La mulţi ani, fiţi fericite!
La mulţi ani copii, nepoţi!
Vă spun acuma la toţi!
La mulţi ani pentru voi taţi!
La mulţi ani şi vouă fraţi!
Binecuvântaţi de Domnul
Cel, care a-făcut omul
La mulţi ani, un an mai bun!
La mulţi ani cu Domnul, spun!

Amin

Autor:  Nănău Adinuţa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *