Când valuri bat la țărmul vieții mele

Când valuri bat la țărmul vieții mele,
Mă înfior, mă minunez de harul
Ce Dumnezeu mi-a dat ca-n clipe grele,
Să pot răbda, să pot învinge-amarul.
Cu ochii ațintiți spre crucea care,
De mii de ani e far umanității,
Primesc în trupul frânt înviorare
Și-n cuget sentimentul libertății.

Da, numai El, Isus, Lumina lumii,
Poate să pună soarele în mine,
Oricât de mare e povara humei,
Iubirea Lui pe înălțimi mă ține.
Sunt înălțimi râvnite și visate
De orice om, e dorul veșniciei,
La fel și eu, cu gând la Trinitate,
Mă-nalț spre cer, ca trilul ciocârliei.

Și ce frumos! În raze de lumină,
Îl văd pe Domnul, plin de bunătate,
Văd grâne separate de neghină,
Dar și ogoare ce n-au fost lucrate.
Mi se perindă-ntr-o clipită viața,
Văd ce-a fost bun și ce-a fost rău în mine,
Mă rușinez și îmi acopăr fața,
Căci prea puțin lucrat-am pentru Tine.

Și mă mai mir de timpuri de-ncercare,
Când fuga mea de cruce, de credință,
M-a-ndepărtat de binecuvântare,
De tot ce-nseamnă har și biruință?
Nu, nu mă mir, trăim ceea ce-alegem!
Vrem libertate-n lumea terenală,
Ce am sădit în viață noi culegem,
O roadă deşănțată, trivială.

Dar cel de-alege Golgota și crucea
Ca un reper în viață, spre-ndreptare,
Atunci când întâlnește-n drum răscrucea,
El va primi în duh orientare.
Oricât de greu ar fi pe-ngusta cale,
Un stâlp de foc în noapte ne veghează,
Când arșița e mare jos în vale,
Cu nori și ploi ne binecuvântează.

Când valuri bat la țărmul vieții mele,
Îmi amintesc ceea ce sunt, Preasfinte
Și când privesc puzderia de stele,
Te laud prin umilele-mi cuvinte.
Căci ai privit spre-un muritor, Isuse
Și-n jertfa Ta cu lacrimi mari udată,
Găsit-am pace, bucurii nespuse,
Căci pot să strig prin Tine: “Ava! Tată!”

Lucica Boltasu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *