Deși vedeam eram și eu

Deși vedeam, eram și eu
Un orb ca orbul Bartimeu
Cu-n trai sărac și întunecos.
Dar a trecut pe drumul meu
Slăvitul Fiu de Dumnezeu,
Isus Hristos.
Atunci eu, orbul păcătos
M-am ridicat grăbit de jos,
Cu o nădejde ce mă-mpinse
Din cadrul meu întunecos,
Lipsit, murdar și dureros,
Să strig: „Isuse…!”
Dar lumea care mă văzuse
Mă tot certa și-mi poruncise
Să stau pe locu-mi și să tac.
L-am auzit cum îi oprise…
Și chemându-mă îmi zise:
„Ce vrei să-ți fac?”

Cuvântul inima-mi străpunse
Și orbirea, tare mă duruse…
Doream să văd și eu Iubirea
Cu frumusețile-I nespuse…
-„Să-mi capăt (îmi doresc) vederea.”
-„Așa să fie îmi spuse.”
Și îndată bezna dispăruse,
Lumina în ochi îmi apăruse
Și mare îmi e și azi uimirea
Văzând sfintele mâini ce fuse
În locul meu pe cruce puse
Să capăt izbăvirea.
De când mi-ai vindecat orbirea
Văd Calea și-nțeleg iubirea…
Văd tot ce Tu mi-ai oferit
Și-Ți mulțumesc de mântuirea,
De gloria și de strălucirea
Ce Tu mi-ai pregătit.

O, văd mereu cum ai zdrobit
Vrăjmașul care m-a înrobit
Cu îngrozitoarea lui putere…
Văd Legea cum ai împlinit
Și moartea cum ai biruit
Prin înviere
Și văd cum făr` de întârziere
Răspunzi, dând orbilor vedere,
Să vadă toți ce nu se vede
Din a umbrei morții sfere
Și dai putere din Putere
Aceluia ce crede.
Și văd viața cum succede
Morții celui ce se-ncrede
În măreața jertfă a Ta
Și-al meu suflet întrevede
Slava-Ți ce din veci precede
Și în veci va exista.

Autor: Ioan Hapca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *