Eclesiastul- Mersul tuturor lucrurilor

De totul e deşertăciune
Ce rost are trudă, sub soare?
Un neam trece şi altul vine
Pământu-i veşnic, în picioare

Soarele aleargă şi răsare
De unde a mai răsărit
Vântul ce se simţeşte zare
Dinspre miazăzi, a venit

Se duce înspre miazănoapte
Din nou, el face tot aşa
Şi iarăşi calea îşi întoarce
Tot se repeta, se reia

Şi râuri ce se varsa-n mare
Marea, din nou este umplută
Se-ntorc iarăşi pe aceiaşi cale
Urmează iar, aceiaşi ruta

Şi totul e într-o mişcare
Ochii, uscatul să privească
Şi totul pare o frământare
Urechea, ca să desluşească

Tot ce-a mai fost, are să fie
Ce s-a făcut se va mai face
Altceva, nimenea nu ştie
Şi toate se petrec în pace

A fost cândva un împărat
Mai mare, peste Israel
Cu inima a cercetat
Şi a trudit cătând, cu zel

Sub soare totul ce se spune
E numai, o zădărnicie
Şi totul e deşertăciune
Un vânt ce pleacă, ca să vie

O goană după vânt, chiar este
Ce-i strâmb, nu poate a se-ndrepta
Iar dacă apoi ceva lipseşte
Nu se mai poate, număra

În sinea sa, Solomon crede
Nu-i nimeni ca el de-ntelept
Pe toate el acum le vede
E pe pământ, cel mai deştept

Înţelepciunea-i nebunie
O crede el, în al său gând
Deşteptăciune sau prostie
Totul, e goană după vânt

De este multă înţelepciune
Necazul, la fel de mult este
Iar atunci când pe om se pune
Durerea lui, îl copleşeşte.

Autor: Florenta Sarmasan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *