Edenul Pierdut

Nu Eu, te-am aşezat în astă lume,
În plâns, în jale şi în chin,
Nu Eu, ţi-am umplut paharul
De-otrăvuri rele şi venin.
Nu Eu, ţi-am întunecat fiinţa,
De-i sufletul trist şi apăsat,
Ci… şarpele…
Duşmanul cel de moarte,
De care-ai tăi părinţi,
Au ascultat!
Prin şiretlicuri, “vorbe prietenoase”,
… Covoare roşii…
Puse sub călcâi,
Acelora ce, îi creasem,
Să-mi fie dragi,
… Şi-n care să-Mi arăt,
Iubirea şi … dragostea dintâi.
Pe aceştia şi… alţii
De ieri, şi azi, şi mâine,
Îi doreşte … mult
Duşmanul înrăit,
Să îşi lărgească împărăţia,
… a întunericului… dospit.
Pe voi vă vrea!
Să fiţi  “în despărţire”,
De Dumnezeu Ceresc,
De Fiul Meu,
De Duhul Slavei,
Şi-a Lui Putere,
… Să nu ajungeţi… niciodată,
În raiu-Împărătesc!
Dar, un ”hotar de despărţire,”
Am pus în Golgota pe deal,
O Jertfă Sfântă,
În Rusalii,
Şi-un Singur Glas sfânt:
Ossanali!
Ascultă Glasul ce te strigă
Din Golgota, chiar din Rusalii,
Intră pe poarta pocăinţei,
Şi-L vei cunoaşte,
Pe Cel-‘Nalt.
Cu El , vei trece prin  ”Hotarul,”
Spre veşnicii, numai cu El!
Spre ţărmul sfânt,….
‘N desăvârşire…
Unde te aşteaptă… EMANUEL!

Autor: Sanda Tulics

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *