Esti minunat!

Esti minunat !

Iti multumesc, pentru mustrare,
Iti multumesc, ca esti milos,
Esti bun si plin de indurare
Doamne, esti vesnic, glorios,

Esti minunat si sfant in toate
Esti unic, nemaiintalnit,
Prin Tine Doamne, doar, se poate
S-ajung in ceruri, mantuit.

In lupta grea de pe pamant
Ma ajuti mereu sa izbutesc,
Mereu, prezent, in al meu gand
Ma ajuti, in tot sa reusesc

Iubire-mi ceri, sa am mereu
Si sa fiu bland si iertator,
Cu acei care-s in jurul meu
Prin fapte, sa fiu ziditor,

Ca ei, sa nu se poticneasca
In viata care-o am de acum,
Din contra, ca sa se zideasca
De fapte, vorbe ce le spun,

Si sa ma vada-n tot schimbat
Si in  purtare si-n vorbire,
Cum Domnul meu m-a invatat
Condus, de un Duh de sfintire.

Iar Duhul Sfant sa ma-nsoteasca
Chiar, zi de zi si ceas de ceas,
Puterea mea s-o intareasca
In orice zi, la orice pas,

Sa fiu mereu biruitor,
In toate sa pot sa razbesc,
Pentru al meu Mantuitor
Eu sa fiu demn, sa reusesc.

Iar jertfa Lui cea salvatoare
Ce de la moarte m-a salvat
E steaua calauzitoare
E tinta dreapta de urmat

Slavit e Domnul, glorios,
Maret, in tot impunator,
Dar, milostiv, marinimos,
Si-n toate, este, iertator.

Autor: Florența Sărmășan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *