Există viaţă după moarte!

Isaia 57: 15-21

“Pace celui de departe, pace celui de aproape!”
Mila sfântă şi-ndurarea, vrea pe om ca să îl scape,
Să-i învioreze duhul, inima ce e smerită,
Căci aşa vorbeşte Domnul, din iubirea-I infinită!

Cel Prea-nalt al cărui Nume este sfânt şi este mare,
Vrea în inima zdrobită să aducă-nviorare,
Nu vrea veşnic ca să certe, nici mânia ca să ţină
Necurmată, ci doreşte ca să pună-n om lumină.

În mânie, supărare, Dumnezeu mai şi loveşte…
Din pricina lăcomiei, omu-ades păcătuieşte
Şi văzând Tatăl din slavă cum cel răzvrătit urmează
Şi mai mult calea pierzării, intervine-admonestează.

Sufletele-au fost create în deplină curăţie,
Omul inima-şi urmează negândind la veşnicie,
Dar în bunătatea-I mare, Tatăl Dumnezeu găseşte,
Pentru cei ce plâng, alinul… Mângâie, tămăduieşte!

El e călăuză-n viaţa celui ce-I acceptă darul,
La răscrucea dintre ere, mărturie stă Calvarul,
Într-o parte este Legea, îndreptar spre curăţie,
În cealaltă Harul care, împlineşte-o profeţie.

Omul rău nu are pace, e ca marea înfuriată,
Se ascunde după datini, are-o viaţă idolatră,
Dacă vrei să-i spui de Isus, de păcat şi mântuire,
E ca valul plin de spumă…te împroaşcă cu jignire.

Însă noi, urmând exemplul Celui Sfânt, să facem totul,
Să vorbim fără-ncetare despre Tatăl, Sabaotul,
Despre Duhul ce dă viaţă, despre Mielul Sfânt-Mesia,
Despre viaţa după moarte…vrei s-asculţi şi tu solia?

Nu te îndoi, prieten, sunt mulţi cei chemaţi dar iată,
Unii cred şi acceptă harul, însă alţii niciodată,
Când vei fi pe pragul porţii care duce-n veşnicie,
Te întreb: Cum va fi pasul? Vei păşi cu bucurie?”

Autor: Luci Bolatsu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *