Haina mea

Haina mea era pătată
Și eu n-am știut nimic.
Un prieten mă oprește
Și domol îmi glăsuiește
Ca să îl ascult un pic.

Eu în graba mea cea mare
I-am răspuns: “Nu pot să stau,
Mă grăbesc s-ajung la nuntă
Unde toți nuntașii cântă,
N-am nici timp și nici nu vreau!

Și când am ajuns la nuntă
Și pe ușă am intrat
În odaia bucuriei
Chiar în toiul veseliei
Pe stăpân l-am supărat…

A oprit toată-asistența
Și tăcere se făcu
Și chemând un rob din casă
Mă ridică de la masa
Și-amuții când mă văzu!

Hei, prietene, – îmi zice –
Cum de ai intrat aici?
Unde-i haina ta de nuntă
De ce n-ai? Acum cuvântă!
Vreau să te ascult ce zici.

Am înmărmurit de spaimă
Nu știam ce să răspund…
…Dar deodată somnul dulce
Se-ntrerupe și se duce
Căci dormeam în somn profund!

Și de-atunci când mă oprește
Și îmi spune că sunt rău,
Vreun prieten sau vreun frate
Stau și le ascult pe toate
Și mă rog lui Dumnezeu!

Autor: George Petre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *