Îți mulțumesc că mă ajuți!

Doamne, îți mulțumesc că prin Duhul Tău înțeleg Sfânta Scriptură,
Că prin Ea ai  înlăturat de la mine orice duh greșit de învățătură,
Ca-i pus în mine o dorință vie de a împlini Sfânta ta voință,
Și prin tot ce îmi dai clipă, de clipă, mă întăresc în credință.

Îți mulțumesc că la Golgota pe cruce pentru mine a-i murit,
Îți mulțumesc că în harul Tău și pe mine Tu m-ai primit,
Îți mulțumesc că ai făcut din mine un păcătos,
Un fiu asemenea fiului Tău Isus Hristos.

Îți mulțumesc că  prin Cuvântul Tău, în viață îmi vorbești.
Că vrei ca prin a mea viața , viața să Îți trăiești.
Îți mulțumesc pentru această nouă zi în care am intrat,
Îți mulțumesc pentru tot gândul plăcut și curat.

Îți mulțumesc pentru planul ce-L ai pentru viața mea,
Îți mulțumesc că prin el m-ai învățat ce e dragostea.
Îți mulțumesc pentru pâinea ce mi-ai pus-o pe masă,
Îți mulțumesc pentru tot belșugul din casă.

Îți mulțumesc că-mi dai putere să Te mărturisesc,
Îți mulțumesc că prin Tine astăzi viața-mi trăiesc.
Îți mulțumesc pentru toți cei în prezența cărora stau,
Îți mulțumesc că prin Cuvântul Tău, viață ei au.

Îți mulțumesc că și pe ei îi ai în planul Tău de mântuire,
Îți mulțumesc că și ei vor aștepta cu drag a Ta venire.
Îți mulțumesc că mai ajutat să înțeleg foarte bine,
Că nimic nu pot să fac în această lume, fără de Tine.

Îți mulțumesc pentru tot ce-ai lucrat, și lucrezi pentru mine,
Îți mulțumesc că zi de zi, mă ajuți să mă încred doar în Tine.
Îți mulțumesc că astăzi sunt liber ca valul în vânt,
Îți mulțumesc că prin al Tău Cuvânt sunt ceea ce sunt.

 

Autor: Sabadac Viorel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *