La poarta Împărăţiei

Iar urcă un suflet sus, la cer
Lăsând în urmă jale
Căci toţi îl plâng c-a fost om bun
Şi-a dat la cel ce n-are…

Ajunge sus… la Împărăţie
Şi bate cât mai tare…
Dar nimeni poarta nu-i deschide
Căci n-a primit iertare.

El n-a făcut un legământ
Cu cel ce S-a jertfit;
A fostb om bun, dar ce folos,
Căci nu e mântuit.

Aşa cum sta, descumpănit,
Aude o cântare…
Si poarta larg cum s-a deschis
Pentru un oarecare…

Dar ce-a făcut acest sărac?
Îl roade o întrebare…
Căci eu, i-am dat din pâinea mea
Atunci când i-a fost foame…

Dar brusc, se vede luat de braţ
Şi dus la altă poartă…
Când intră, vede un foc înalt
Şi simte ce-l aşteaptă…

După o vreme, vrea să bea
Căci arşiţa e mare…
Dar nimeni apă nu îi dă
Şi asta, rau îl  doare…

El vede peste acel hotar
O apă curgătoare …
Şi-acel sărac cum bea din ea,
Cu o sete arzătoare…

Ar vrea un strop să i se dea
Pe buzele crăpate…
Dar focul e răsplata sa
Iar apa, e departe…

Se uită iarăşi peste gard
Văzând în depărtare,
Pe-acel sărac ce e purtat,
De fraţi, din adunare.

El, a trecut pe lângă ei
Când sta jos, pe pământ…
Dar la chemare n-a răspuns
Şi-acum, se îneacă în plâns…

Ar vrea, să poată să le spună
Acelora ca el
Să facă legământ cu Domnul
Căci altfel, plâng la fel…

Autor: Gigi Stanciu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *