Lepros am fost

Lepros am fost

Nu am avut nici Templu și nici preoți,
Dar sufletu-mi striga durerea către Tine,
Pe mulți i-ai lecuit și am știut că poți,
Să-mi vindeci lepra cu mâinile-Ți blajine.

Mă întorc să-Ți mulțumesc că sunt curat,
Mi-am făurit în gând o minunată mulțumire,
Însă în fața Ta cuvintele și sufletul îmi tac,
Abia cutez să plâng însă e plâns de fericire.

Chiar dacă am fost străin dintre cei zece,
Și rana leprei m-a măcinat în întregime,
Iubirea Ta divină a vrut să se aplece,
Și peste-un muribund care a privit spre Tine.

Nu am cuvinte dar lacrimile Ți le pun în cânt,
O…Domnul meu aș fi murit dincolo de ziduri,
M-ai curățit de lepră, de orice negru gând,
Că voi muri fără să văd în Tine răsărituri.

Ceilalți s-au dus la preoți și la templu,
Dar Tu mă știi că-s doar un pribeag străin,
Care-a văzut atunci în ochii Tăi un sceptru,
Cu care vei conduce lumea…vreau Ție să mă-nchin!

Atunci privirea Ta m-a dus prin depărtări senine,
Și mi-a vorbit de-un Soare veșnic strălucind,
De-un loc unde nu-i lacrimă, ce este plin de Tine,
Căci Tu ești Soarele…vreau razele-Ți să le cuprind.

N-am fost evreu și nu am Templu să mă-nchin,
Dar Tu mi-ai fost și Preot și Jertfă pe altar,
Îmi ești și Frate și-mi ești și Templu preadivin,
Ești Învierea dar și Viața ce am primit-o în dar.

Tu ești Acela ce trebuia să vină, Acela așteptat!
Căci orbii văd și șchiopii umblă și eu sunt vindecat,
Surzii aud și înviază morții putrezi de păcat,
Săracii aud Cuvântul Vieții…omul cu Cerul s-a `mpăcat!

Noi nu mai așteptăm pe altul…Tu ești al nostru Împărat!

Autor: Gherasim Lenuta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *