M-ai trezit, Isuse

M-ai trezit, Isuse, cu o Rază de Soare,
Când clipea amurgul roșietic, tânjind
Să mai prindă un ceas de-ndurare,
Să-și mai legene amintirea în gând.

Sub un măr, sub culori de rubine,
Am fost un gunoi, m-ai cules de pe jos
Și-ai sădit Iubirea Ta dulce, în mine,
Ți-am răspuns, „Ești atât de frumos!”

Te-am văzut fără slavă, blând și smerit,
„Ești Prinț”, cămașa Ta albă mi-a spus
Și mila-Ți și-ndurarea Ta ,mi-au vorbit
Numai Tu ești Alesul, Minunatul Isus.

De ce Doamne, de ce n-am răspuns?
Am adunat amar, regretele din ani
Când strângeam la pieptu-mi, în ascuns,
Dovada Iubirii, Golgota, Ghetsimani…

Când am primit botezul sfânt în Tine,
Un Glas din Cer, un Susur mi-a vorbit
„Copilul Meu, pe brațe te voi ține,
Să-ți păstrezi Iubirea până la sfârșit.”

Am strigat „mi-e sete și mi-e foame”,
Atunci,  Mielule de Jertfă, Tu te-ai frânt
Și mi-ai dat o Pâine, ruptă din Tine,
Paharul l-ai umplut cu Sângele Sfânt.

Acum eu sunt doar lacrimi care curg,
Pe sfintele Tale picioare, fierbinte,
Doar pașii Tăi mă poartă, în amurg,
Mă duci alergând, spre Țintă-nainte.

Mă ridici într-un abur de Nouă Cântare,
Cu un imn de slavă, să sărut fruntea Ta,
Să-Ți mângâi locul rănii, semnul care
Ți l-au lăsat spinii din cununa grea.

M-ai ales și pe mine să-Ți fiu veșnicie
De drag, de-adorare, de-al Iubirii cânt,
De-aceea Ți-am dat Isuse, numai Ție,
Inima întreagă, copil al Tău sunt.

Amin!

Autor: Ana Haz

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *