Ninge cu taine

„Simt  că ninsoarea e-o taină din cer:
În cântec de fulgi se împărtășește:
Cu albul puf al pernelor de nori
Se joacă îngerii, copilărește”.

Așa scria, suav și pueril,
Într-o compunere, un licean:
„Iarna-I șoptește Regelui-Copil,
Prin stropii de cleștar-un basm.

Și un palat de fildeș Îi ridică,
Cu turnuri din troienele de nea,
Și oameni de zăpadă Îi dedică
Să îi dezghețe cu suflarea Sa.”

Ne-nchipuim cum s-a făcut în rai
Tăcere, o jumătate de ceas,
Au amuțit, la Al Domnului grai
Coruri de heruvimi, în extaz.

Iată: Cristos în templul sfânt, ceresc,
Despecetluind Cartea Mielului,
Finalul pentru neamul omenesc:
Terra toată să tacă-n fața Lui!

Auzi cum iarna-I toarce cristalin?
Din fulgi, cămașă dalbă-I țese,
În tăcere-auzim Glasul Divin,
Ruga mută, gerul vrea să ne-nvețe.

Se desprind albe aripi de îngeri,
Cerul coboară, ne-atrage în sus!
O taină divină: prin al Tău sânge,
Ne faci ca fulgii în suflet, Isus!

Un cer înnoit și-un nou pământ:
Ierusalimul ceresc coborând,
Locuit pașnic de neamul cel sfânt-
Vestește neaua căzând, căzând…..

Autor: Marinau Daniela

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *