Numărători

Încerc să număr (la) cuvinte,
Ce mi-au ieșit din gură fără rost…
C-am “pălmuit” prin dânsele timpane;
[ Îmi pare rău, de toate câte-au fost. ]
Adun la foi… creioane de tot felul,
[ Că-s multe rău, puține nu-s! ]
Și le adun pe toate-n piramidă,
Făcând numărători, de jos, în sus.

Le număr, dar n-am degete atâtea…
Zerouri tot adun, că-s milioane;
Le-aud cum “tropăie” prin minte,
Sunt mii și mii, întregi batalioane.
Cărbunele s-a ros, și foaia-i scurtă…
Aș mai putea, pe-atâtea să adun,
Dar nu am loc, și nici hârtie,
În cârcă să le-adun, și altele să pun.

Să-mi număr pașii, e un lucru care,
Mă depășește, și pe plan emoțional.
Căci am pășit, pe căi atât de late,
Neadunând, nimic spiritual.
Un prognostic, de mi-ar ieși îndată,
Câți pași am rătăcit fără folos,
Un scor de miliarde pentru lume,
Și unul fără numere-n Hristos.

Alunecări, ce mi-au scrintit piciorul,
Îngenunchindu-mă în glod lumesc,
Crezând că, păcatul îmi este prieten,
Când ochii cei tainici, la el, nu privesc.
Găsit-am răscruce, pe drumul vieții,
Pe Calea îngustă, Cineva m-a adus.
Cărarea cea strâmtă, cu capăt de cruce:
Era Salvatorul, Răstignitul Isus !

Nuiele nu am îndeajuns, să-mpletesc,
Și coșuri să-mi fac, în ele s-adun,
Oceane  de  gânduri, nutrite aiurea…
Sunt multe… nu-ncap, în ele să pun –
Și câte priviri, aruncat-am spre lume,
[ Priviri îndrăznețe, aruncate în gol! ]
Și câte cârtiri, mă trăgeau ca de guler,
Când toate acestea, mă duceau în Sheol.

Venind din Calvar, cu semne în palme,
El mâna mi-a dat, din spini ca să ies.
Eram ca și oaia, pierdută de turmă,
Și-ale mele păcate, cu sânge le-a șters.
De-ar fi ca să număr, păcate nebune,
Hârtii și creioane, n-ar fi îndeajuns…
Dar cum aș putea, vreodată în viață,
Să-ți spun ,, MULȚUMESC ‚’’ în toate, Isus ?

Autor: Viorel Balcan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *