Ogoare în paragină

Mai sunt ogoare, să aruncăm sămânța,
În lanul Lui Hristos, ce are să vină ?
Sunt multe, sunt hectare-nnăbușite,
De mărăcini, de buruieni, și de neghină.

Ogoare sunt, dar unde-s lucrătorii ?
De ce-i lucrarea, zi de zi mai sumbră ?
Am obosit, la prima brazdă trasă,
Sau grâul credem noi, va crește și la umbră ?

Au ruginit, și lamele de pluguri,
Ce au mușcat sățioase, pământul afânat.
Iar lucrătorii astăzi, se cred boieri în straie,
Puțini mai sunt pe câmp, la coasă și-adunat.

Ogoare verzi sunt multe, ce par a fi bogate,
Dar nu-s decât doar frunze, cusute de tulpină.
Se leagănă în vânt, se scutură degeaba,
Căci nu găsești la ele, nici spic, nici rădăcină.

Ogorul este mintea, ce trebuie lucrată,
E miriștea-nsetată, de crudul Adevăr.
De n-o lucrezi la timp, o lași în bătătură,
În ea-ți vor crește spinii, nu florile de măr.

Un lan fără hotare, e inima ce bate.
În ea poți semăna, nicicând nu-i de ajuns.
Iar tu, semănător, ți-ai semănat ogorul,
Ce boabe de sămânță, în dânsul, tu ai pus ?

Ogoare în paragină, nu vrea Mântuitorul .
Nici leneșii la umbră, n-au parte de bucate.
Ogoare-s cu duiumul, și nelucrate încă,
Sămânța-I Adevărul, ce crește-n sfântă Carte !

Autor: Viorel Balcan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *