Omida si fluturasul

Într-o zi ca orişicare,
Dintr-o pură întâmplare,
Pe o rămurea şi-o floarea,
Undeva, într-o livadă,
În straie de promenadă,
Se-ntâlniră o omidă,
Şi un gingaş fluturaş,
Cu aripi de îngeraş.

Iar omida cea păroasă,
Prinse a se lăuda:
–Uită-te la haina mea,
Nu găseşti alta ca ea,
Ce îmi vine ca turnată,
O minune-adevărată,
Pe când tu… sărman’ de tine,
Ce departe eşti de mine,
Şi eşti dus mereu de vânt,
Ca o frunză pe pământ,
Sincer te compătimesc,
Sigură că nu greşesc!

Celălalt luând cuvântul,
Îi spuse cu deamănuntul,
Despre mareaTRANSFORMARE,
Dintr-un vierme oarecare:

–Eram şi eu ca şi tine,
O omidă-nfumurată,
Şi credeam că-n lumea toată,
Nu e nimenea ca mine,
Până ce-ntr-o bună zi,
De o creangă mă lipii,
Şi-ntr-un somn ce-mi păru mie,
Că dureaz-o veşnicie,
Începu metamorfoza,
Şi tot trupu-mi se schimba,
Fără ca să fac ceva,
Îmi crescură aripioare,
Şi picioare mărişoare,
Trompă pentru subt nectar,
Fără ca să ştiu măcar.

Şi să vezi că într-o zi,
Când schimbarea se sfârşi,
Începui a ronţăi,
Camera-n care dormeam,
Şi-mi făcui un fel de geam,
Prin care ieşii afară…
Era astă primăvară.

Mă priveam şi nu credeam,
Şi nici nu înţelegeam,
Cum din viermele ce-odată,
Sta pe-o creangă ziua toată,
Se făcu aşa ceva,
Cu aripi să poţi zbura,
Şi acum, din floare-n floare,
Zbor cât ziua e de mare,
Şi-i sunt recunoscător,
Bunului meu Creator,
Că pe mine m-a creat,
Într-un chip prea minunat!

De aceea-aş vrea să-ţi spun,
Nu eşti la sfârşit de drum,
Te vei metamorfoza,
Şi aripi tu vei avea,
Sus pe cer să poţi zbura;
Vei zbura purtat de vânt,
Între ceruri şi pământ!

Imposibil de crezut,
Pentru viermele ţâfnos,
Ce credea că-i Făt-Frumos,
Numai că-n timp ce vorbi,
Somnul peste el veni,
Şi-ncepuse transformarea,
Dintr-un vierme oarecare,
Înspre o minune mare!

Fluterele-şi luă zborul,
Şi purtat de-un vântişor,
Mai făcu un mic ocol,
Şi s-a dus şi dus a fost,
Dar nu trăi fără rost,
Căci dăduse mărturie,
Despre ceva ce-o să vie!

Deci, creştine, nu uita,
Va veni şi ziua ta,
Şi atunci tu vei zbura,
Cerul va fi Ţara ta,
Şi în trup nemuritor,
Sus pe cerul fără nor,
Vei zbura triumfător,
Cu al tău Mântuitor,
Căci Părintele ceresc,
Pentru asta ne-a creat,
Să-L slăvim că-I minunat!

Autor: Cornel Jigau

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *