Poţi să-mi spui?

Poţi să-mi spui, bunica mea
De ce-i soarele pe cer?
Şi când vine noaptea grea
Totu-i umbră şi mister?

Drag copile,Tatăl nostru
Când a făurit pământul
A pus soarele ca astru
Luminos…spune Cuvântul.

Iar când noaptea se aşterne
Avem stelele şi luna.
Deci copile nu te teme!
Vei avea lumină-ntruna!

Poţi să-mi spui bunica mea,
De ce noru-aduce ploaie
Dar când vine iarna grea
Se transformă în ninsoare?

Dragul meu, iubit nepot,
Dumnezeu a rânduit
Anotimpuri. Peste tot
Fie El în veci slăvit!

Primăvara-n cânt renaşte,
Vara-i soare şi frumos,
Toamna fructele-s gustoase,
Iarna ninge maiestos.

Vreau bunică să-mi vorbeşti
Despre Cel ce a creat
Lumea, astrele cereşti
Şi mie viaţă mi-a dat.

Scump copile, Dumnezeu
Ne-a iubit aşa de mult….
Ne-a luat pe braţul Său
În al lumii greu tumult!

Să-L cinsteşti cum se cuvine!
Să înalţi numele Său!
Să-L păstrezi mereu cu tine
Căci e Tatăl Dumnezeu!

Autor: Maria Luca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *