Rămâi cu mine…

Rămâi cu mine…

Amalgam de întrebări
Se răvășesc în mine…
Oare… Unde ești Iubire?
Eu Te aștept ca să vii…
Obosiți, genunchii se pleacă
Pe podeaua vieții sacră;
Capul îl sprijin de cer…
Vorbele în mine dor.
Flăcări ard pe altarul vieții,
Cuvintele sufletului tămâiez
Să sfințească al meu crez.

Țintesc orizontul în depărtări…
Spre vârfuri în zile și nopți,
Epuizat urc… cad… mă ridic…
În drum, se prăvălesc munți;
Stânci de încercare… tac…
Păduri mi se pun în cale,
Ramuri veninoase agățătoare;
Trag de mine, mă vor moartă,
Pân’ și marea-nvolburată,
Alge aruncă-n a mea cale,
Să alunec, să cad în mare…

Cerul tace… Nu-mi răspunde!
Un ecou trist urlă-n mine,
– Doamne!.. Nu mă lăsa! Rămâi!
Îmi ești dragostea dintâi;
Nimic nu merit din ce Îți cer…
Privește-mă! Te chem! Mi-e dor!…
Ascultă-mi rugile din noapte…
(Privesc bolta cu mii de astre…)
– Spune-mi, Doamne, de ai vrea,
Cerul merită vre-o stea…
Și mii de stele pe el lucesc…

– Spune-mi, Doamne, de ai vrea…
Noroaiele pe calea vieții…
Călcate-n mii de picioare,
Merită ale florii petale?…
– Doamne, trecătoare mi-e viața…
Trăiesc zilnic cu speranța
Că mi-ai dat și mie un drept
Pe Calvar când Te-ai jertfit…
Viața veșnică eu s-o petrec
Lângă Tine, Domn Ceresc.

Toma Coca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *