Sensul vieții

Când stele-diamante, strălucesc,
Pe cerul de-onix glacial,
Candele par, cu foc ceresc
Într-o cetate de cristal…

Trăim toți o viață reală,
Cu gândul la cea ideală.
De nu ar fi lumea perfectă,
N-ar merita să lupți în cea defectă.

De n-ar fi iubirea cerească,
Inima s-o tămăduiască,
N-am rezista pasiunii perverse,
Falșilor amici, bazați pe interese.

De n-ar fi jertfa lui Cristos,
Ne-am fi trudit fără folos,
Muncind o viață, fără sens, repaus,
Născând copii, doar să-i zvârlim în haos!

Isuse, dacă n-ai fi existat,
Oare din ce neant imaginat,
Puteam s-apar în Univers- ecou,
Confuz, în vidul fără Dumnezeu?

Precum o iolă, ce se pierde-n zare,
Pe-oceanul gol, plutind la întâmplare…
Fără un port, busola-i necesară?
Harta e în zadar fără comoară!

Isus, ești Piatra din capul unghiului,
Sublima Stea fixă a nordului!
Mărul din rariștea codrului,
Pomul Vieții-n mijlocul Raiului!

Sfânta și neclintita Stâncă,
Din care apa se revarsă, încă!
În zori, ne trezești urechea și zici:
„Să M-ascultați ca niște ucenici!”

Pe tronul de Slavă, Isuse, domnești!
Dar, trist, către noi, adesea privești!
Ești etern, Mântuirii Sfânt Rege,
Din cicatricile iubirii Harul curge!

Dacă Te-am revedea mereu, în gând:
Pe crucea de durere-agonizând!..
Ar fi ispitele: parfum de flori,
Voioși, apoi, Te-om întâlni pe nori!

Amin!

Autor: Marinau Daniela

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *