Somn uşor

 

Adormi copile! Va veni la tine
Un înger să te legene uşor…
Din cerul plin de stele pentru tine
O stea va străluci ocrotitor!
Adormi! Eu voi veghea la somnul tău
S-alung orice suspin de întristare…
Voi fi aici, cu dragoste, mereu
Voi fi aici şi când vei creşte mare!
Adormi! De ce cu ochii mari priveşti?
Ce spaimă te-a cuprins aşa deodat?
Eu sunt cu tine…tu cu mine eşti
Şi tot ce-i bun în viaţă- am adunat
Să-ţi dăruiesc în ceasul înserării!
Adormi copile drag! În al tău vis
Ce te-antristat să dai acum uitării
Şi lasă-te purtat spre paradis!
Nu ştii că Domnul Însuşi te veghează
Şi te ocroteşte-n fiecare ceas?
El e aici cu noi şi priveghează…
N-auzi ce dulce sună al Său glas?
Vezi? S-a noptat şi ora e târzie
Tu lasă-ţi capu-n perina uşor…
Voi fi aici când ziua va să vie
Acuma dormi cuminte! Somn uşor!

Autor: Maria Luca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *