Stau pe țărmul mântuirii

Stau pe țărmul mântuirii

Lutul meu neputincios,
Ciobit, aplecat în jos,
Brăzdat a fost de viață,
În apus, și-n dimineață,
Plugul, a trecut, l-a arat…
De jos, până sus, săpat;
Brazdele au fost adânci…
Geme sufletul -ochi plânși-
Lacrimi cădeau pe pământ,
Nimeni n-a văzut cum sunt,
Mâna, nimeni nu mi-a prins,
Când eram căzut jos, stins…
Pământul de lacrimi udat,
Sa făcut tină și-a strigat…
– Nu mă lăsa, în pierzare!
Ai milă de mine, Doamne!

În clepsidră, nisip curge…
Secunde se-aud cum bat…
Cadență… sunet de avertizare…
Timpul este în alergare…
– Doamne! Tu Ești Creatorul!
Tu Ai Fost și Ziditorul…
Totul! Tu ai modelat,
În mine, totul ai format;
Valuri negre m-au lovit…
Vasul de lut au ciobit,
De stânci, mi-l-au izbit;
Jeleau viori în asfințit…
Roua florilor în dimineți,
Pe strune, triste simfonii…
Toate, Te chemau să Vii,
Păstor iubit, din veșnicii…

Azvârlită am fost de val,
Pe al tărâmului sfânt mal,
De sus, Doamne, ai privit,
Milă mare, de mine-ai avut;
La umbra codrului m-ai dus;
Lângă, izvor sfânt m-ai pus;
Codrul cu frunza-nverzită,
Foșnea, se legănă mulțumită.
Plângeau cu lacrimi; picur de ceară,
Și un parfum cu iz de rășină,
Urca spre ceruri cu mulțumire.
Te-ai îndurat Doamne, de mine!
La-l meu vas de lut, cândva,
I-ai dat veșmânt de catifea,
Şi sufletul l-ai luminat,
Doamne! Ce m-am bucurat!

Stau pe țărmul mântuirii.
Brodez cu bruma din zori,
Fructe și flori de crini,
Maci, iasomii şi trandafiri.
Împletesc din scoici şirag,
Pe altar, să-l pun cu drag.
Trecutul – de tot îl ard –
Totu-nmiresmez cu nard,
Veșmântul sfânt îl îmbrac,
Doamne, să Îți fiu pe plac!
Unge cu Sfânt Undelemn,
Rănile și al lor semn!
Păstor bun, Îți mulțumesc,
Pe urmele Tale pășesc…
La capăt de drum, eu știu,
Pe veci – Cu Tine, am să fiu.

 

Autor: Toma Coca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *