Te-am chemat din ape tulburi

Te-am chemat din ape tulburi
Să te întorci deplin la Mine,
Numai Eu îţi stâmpăr setea
La izvoare cristaline.

Am privit spre viaţa ta
Cu milă şi îndurare,
Am răbdat pe Golgota,
Astăzi, să primeşti iertare.

Palmele Mi le-au străpuns
Cuiele mulţimii oarbe,
Pentru  tine crucea am dus
Şi ale tale reci păcate.

Te iubesc cum nu gândeşti
Că ar putea  un om s-o facă.
Inima de îmi dăruieşti,
Prin Duh fi-va transformată.

Las’ acum ca ochii tăi
În Cuvântu-Mi să se aplece,
Şi din el adânc să bei
Pentru suflet apă rece!

Eu sunt Pâine pentru tine,
Vreau puternic  să te cresc,
Să ajungi pe culmi divine,
Pasul azi ţi-l întăresc.

Întăreşte-ţi azi chemarea!
Vreau să fii un far în port!
Adânceşte-te în slujire,
Ca să ajungi un stâlp în cort!

Sunt Isus şi îţi port paşii,
Viaţa ta e în mâna Mea!
Chiar de-s zile de încercare,
Sprijin ai, iubirea Mea!

Sunt cu tine azi şi mâine,
Clopotele reci când bat!
Cei ce se încred în Mine,
Tot pustiul îl străbat!

Nu te pierde şi n-ai frică,
Sunt Acel ce în mâini te ţin!
Credinţa iar te ridică,
Căci sunt Domn în veci, Amin!

Autor: Alina Tropotei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *