Te-am chemat!

Te-am chemat când curgeau zorii
Peste întinsa omenire,
Ţi-am vorbit când ard bujorii
Te-am chemat la mântuire.

M-ai respins, prea ocupată
Drumu în viaţă să-ţi aşterni
Am rămas plângând la poartă
Că Iubirea nu o vezi.

Am întins şi pentru tine
Câmp cu flori de primăvară
Dar inima ta străină
M-a lăsat pe dinafară.

Colorat-am cer cu stele
Să înţelegi că îţi vorbesc
Te chemau adânci mistere
Ce-ţi şopteau că te iubesc!

Pentru tine, blând odată
Am primit un chip de rob
Dezbrăcând haina de slavă
La tine să Mă cobor.

Să deschid adânci izvoare
De Iubire şi de Har
Ca să-ţi dărui mântuire
Am dus Crucea la Calvar.

Astăzi stă şi plânge clipa
Timpului din vreme curs
Dar îţi vei primi osânda
Nopţii fără de apus!

M-ai respins ca Domn şi prieten
Dar rămâi cu pumnii goi
Căci ce-ai adunat în suflet
Sunt doar paie şi noroi.

Eu, Mă voi întoarce acasă
Împreună cu ai Mei
Dar vei rămânea jos prinsă
Între fiare şi între lei.

Ne vom ridica spre Slavă
Ca un stol de porumbei
Vei dori şi tu la Nuntă
Dar nu vei fi printre ei!

Autor: Alina Tropotei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *