Un om cu trei prichindei

Mă aflam într-un metrou
Mă-ntorceam chiar de la şcoală
Veneam după o zi grea
Eram frânt de oboseală .

La o staţie urcară
Un om cu trei prichindei
Trenul era tot al lor
Cum să mai încapi de ei ?

Alergau în lung şi-n lat
Deh’ , copii neştiutori
Pe bombeie ne călcau
Lustruite chiar în zori .

Omul nostru se aşează
Îşi cuprinse capu-n palme
Ziceai că nici nu aude
Se părea chiar că el doarme .

Damele încep să ţipe
Chiar la culme indignate
-Ah , ce mai obrăznicie
Domnule , dar nu se poate !

Omul ce părea că doarme
Îşi ridica cu greu capul
Vai ce inimă zdrobită
Vai de viaţa lui săracul !

-Ah , vă rog să mă scuzaţi
Tocmai vin de la spital
Astăzi mi-a murit soţia
De arat în aşa hal .

Haideţi dragii mei cpoii
În curând vom fi acasă
Vom fi unul mai puţin
Unul mai puţin la masă .

Dumnezeu va purta grijă
S-avem totuşi de mâncare
El e bun şi milostiv
Îngrijind de fiecare .

Copilaşii se opriră
Se făcu linişte mare
Se-auzeau doar roţi de tren
Şi suspine la madame .

*

Câte drame se petrec
Câte zboruri se tot frâng
Câţi copii rămân orfani
Şi câţi soţi rămân şi plâng ?

Iarăşi noi nepăsători
Celor ce ne merge bine
Trecem iute mai departe
Printre lacrimi şi suspine .

Omule , ce-ţi merge bine
Nu ai vrea să te opreşti
Lângă un copil orfan
Şi de Domnul să-i vorbeşti ?

Autor: Cornel Jigau

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *